În Sfânta şi Vinerea Mare sunt prăznuite Patimile lui Hristos

Ultima actualizare:

    Patimile lui Hristos
Patimile lui Hristos

În Denia de Vineri sunt prăznuite, deopotrivă, suferinţele şi umilinţele îndurate de Mântuitorul Iisus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, dar şi durerea nespusă a Maicii Domnului văzându-şi fiul pe cruce.

După ce Iisus a fost vândut de Apostolul şi ucenicul Său Iuda, cu 30 de arginţi, Iisus a fost dus la arhiereul Ana, iar acesta l-a trimis la alt arhiereu, Caiafa, care L-a scuipat şi l-a umilit.

Cei doi au încercat să-i găsească o vină, au adus doi martori mincinoşi care au susţinut că Iisus s-a lăudat cu o blasfemie: "Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica", mărturisind ferm că El este Fiul Omului. În cele din urmă, neavând o dovadă a vinovăţiei, arhiereii l-au trimis la Pilat, guvernatorul roman al Provinciei Iudeea.

Acesta L-a biciuit, apoi L-a întrebat pe Iisus dacă este Împăratul iudeilor. Iisus a confirmat :"Sunt împărat veşnic, iar Împărăţia mea nu este din lumea aceasta".

Ore în şir, cei trei arhierei L-au umilit pe Iisus, strârnind furia mulţimii şi a soldaţilor. În cele din urmă, Pilat a rostit sentinţa, iar Hristos a fost trimis spre locul osândei. Purtând o cunună de spini şi crucea în spate, legată de mâinile întinse, la ceasul al treilea, Iisus a ajuns la locul Căpăţânei. Aici a fost răstignit între doi tâlhari, pentru ca lumea să-l socotească şi pe El un făcător de rele. În timpul supliciului, mulţimea şi soldaţii au continuat să-l batjocorească. A rămas în istoria patimilor un alt gest al umilinţei: când I-a fost sete, Mântuitorului i-au dat să bea oţet amestecat cu fiere.

„Sfânta zi de Vineri este o zi de doliu pentru toţi creştinii din lumea întreagă, căci noi rememorăm toate suferinţele îndurate de Iisus pentru noi, din iubirea lui nemărginită pentru noi toţi, ca prin ele să fim dezrobiţi din robia păcatului şi a morţii.

Cu toate acestea, învăţăm de la Iisus să-i iertăm pe duşmani. Atunci, în plină suferinţă, Hristos s-a adresat tatălui ceresc: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac." Cu ultimele puteri, Mântuitorul a rostit cuvintele :"Săvârşitu-s-a"!; şi-a înclinat capul şi Şi-a dat duhul. Ca o ultimă dovadă a umilinţei, Pilat a scris pe crucea Mântuitorului : Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor", ne spune părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Semne miraculoase-la moartea lui Iisus

În Sfintele Evanghelii s-a menţionat că, după moartea lui Iisus, au apărut mai multe semne miraculoase: s-a rupt catapeteasma Templului, s-a cutremurat pământul, s-au despicat pietrele.

În acelaşi timp, Iudeii se temeau că trupurile osândiţilor vor rămâne pe cruce în ziua următoare, când ei prăznuiau Paştele. De aceea, l-au rugat pe Pilat ca cei trei osândiţi să fie coborâţi de pe cruce; pentru a le grăbi moartea, exista obiceiul ca osândiţilor să li se zdrobească fluierele picioarelor. Iisus însă, murise. Pentru a fi convinşi că este mort, cu adevărat, un soldat L-a împuns cu suliţa între coaste.

Trupul lui Iisus îngropat de doi discipoli

Potrivit tradiţiei, după ce era coborât după cruce, trupul oricărui decedat putea fi aruncat într-o groapă comună împreună cu crucea şi cu uneltele cu care a fost executat. Ca alternativă, trupul mortului putea fi încredinţat unei persoane, dornice să-l îngroape. Citind Sfintele Evanghelii, aflăm că Iosif din Arimateea l-a coborât pe Iisus de pe cruce şi, ajutat de Nicodim, i-a uns trupul cu arome. Cei doi discipoli I-au înfăşurat trupul într-un giulgiu, iar capul într-o mahramă, respectând tradiţia iudeică. După împlinirea ritualului, cei doi discipoli L-au îngropat pe Iisus.

Ce spun Sfinţii părinţi despre patimile lui Iisus

Patimile lui Iisus sunt sfinte, mântuitoare şi înfricoşetoare. Sunt sfinte pentru că Iisus care suferă este nevinovat. În acelaşi timp, Sfinţii părinţi spun că Pătimirile lui Hristos sunt mântuitoare deoarece în timpul chinului, ore în şir, Iisus ca om nu s-a desparţit de Dumnezeu -Tatăl. Totodată, orele pătimirilor lui Iisus sunt înfricoşătoare, pentru că Cel care a pătimit cu trupul nu este numai om, ci este Dumnezeu-omul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net