Încă un medic fals în România. Un programator IT consulta pacienţii soţiei sale

Ultima actualizare:
Raluca Bîrsan (dreapta) era protejata Spitalului Judeţean Ilfov şi lucra ca medic rezident
Raluca Bîrsan (dreapta) era protejata Spitalului Judeţean Ilfov şi lucra ca medic rezident

Alt scandal zguduie sistemul românesc de sănătate. Un programator IT consulta pacienţi şi elibera reţete fără să fi trecut măcar o zi pe la Facultatea de Medicină. Medicul fals a fost descoperit la Predeal. Anul trecut, italianul Matteo Politi şi o angajată la Spitalul Ilfov au fost acuzaţi că au intervenţii medicale fără drept.

Soția sa este oficial medic de familie în oraș, dar când nu vine ea la cabinet, soțul îmbracă halatul alb și îi tratează pe cei aflați în suferință. Acum, de pildă, femeia este în concediu medical, scrie Digi 24.

Anchetă în cazul medicului fals de la Predeal

Peste 200 de bilete de trimitere, rețete compensate și prescripții medicale ar fi eliberat bărbatul în ultimele nouă zile. În plus, ar fi consultat zeci de pacienți, în locul medicului. Ministerul Sănătăţii s-a sesizat cu privire la acest caz, iar Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că a cerut un control şi că DSP va demara chiar joi verificările.

„Este regretabil şi incredibil cum unii colegi înţeleg să îşi facă meseria, să trădeze încrederea pe care pacienţii o pun în ei. De când am aflat am cerut un control al DSP şi am sesizat Colegiul Medicilor şi Casa de Sănătate Braşov. Medicul de familie, când şi-a asumat lista de pacienţi, şi-a asumat şi perioade în care nu poate desfăşura activitatea, atunci anunţă Casa sau anunţă un coleg care să îi preia activitatea. Nu ştim dacă au căutat înlocuitor, dar în urma anchetei vom stabili asta”, a spus Nelu Tătaru

Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru exercitarea fără drept a unei profesii și fals în înscrisuri, sub semnătură privată.

Medic fals cu acordul pacienţilor

Pacienții cabinetului știu că primesc rețete și bilete de trimitere de la un om care nu are nicio pregătire medicală dar nu sunt deranjaţi de situaţie.

„Avem încredere, pentru că tratamentul nostru, al meu și al soțului, este același, pe care îl luăm, lună de lună. Nu știu unde lucrează, dar medic sigur nu este”, spune o pacientă pentru Digi 24.

Reacţia medicului fals de la Predeal

Marius Hîrseanu, medicul fals de la Preadeal este de acord că nu este normal ce face, însă spune că soţia lui nu găseşte un medic înlocuitor pentru perioada când nu este la cabinet.

 „Nu, nu mi se pare normală, (practica, n.r.). Pentru că calitatea mea nu este de medic, de asta nu mi se pare normală, dar există o explicație:Trebuie un medic înlocuitor, pe care nu-l putem găsi”, spune Marius Hîrseanu, programator IT, potrivit Digi 24.

Alţi doi medici falşi în România: Matteo Politi şi ginecoloaga falsă de la Ilfov

Marius Hîrseanu se alătură galeriei din care mai fac parte celebrul Matteo Politi, dar și o femeie angajată la Spitalul Ilfov pe post de medic ginecolog, deși avea o diplomă falsă.

Italianul Matteo Politi, alias Matthew Mode, a operat fără drept în clinici private din România timp de un an. El a făcut implanturi mamare, rinoplastii şi a mărit buzele mai multor românce, deși nu avea drept de liberă practică în România și nici studii de specialitate.

Matteo Politi îşi  deschide clinică privată în România
Matteo Politi îşi deschide clinică privată în România

Diploma de medicină ar fi obţinut-o la o universitate controversată din Priştina. Asistentele au descoperit că acesta nici măcar nu ştia să se spele pe mâini conform procedurilor medicale.  El a fost arestat la începutul lunii februarie, după ce a fost prins încercând să fugă din România. În toamna trecută, Matteo Politi a anunţat că îşi deschide clinică privată,  „Politi Med Center”, cu „cei mai buni medici din Europa”.

Tot anul trecut, încă un caz de fals medic s-a descoperit în sistemul public de sănătate, la secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov.


    Raluca Bîrsan (dreapta) era protejata Spitalului Judeţean Ilfov şi lucra ca medic rezidentfoto: Libertatea
Raluca Bîrsan (dreapta) era protejata Spitalului Judeţean Ilfov şi lucra ca medic rezidentfoto: Libertatea

Cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului, dr. Raluca Daniela Bîrsan a lucrat un deceniu cu pacienţii! În urma cercetărilor, procurorii au decis ca ginecoloaga falsă să fie cercetată sub control judiciar, pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Marcel Ciolacu   Elena Lasconi colaj  Foto Mediafax jpg
georgescu partide jpg
banner prețuri targ png
bloc jpg
salariu copy jpeg
copii tik tok  jpg
masa craciun jpeg
triskelion georgescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net