Incendiu puternic la un spital din Dolj

Ultima actualizare:

    Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţiFoto Adevarul
Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţiFoto Adevarul

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seară, la o clădire a spitalului din Segarcea în care erau depozitate aparatură medicală şi fişe ale pacienţilor, pompierii intervenind cu şase autospeciale, fără a exista persoane rănite, în condiţiile în care nu se afla nimeni în imobil.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 17.00, la acoperişul unei anexe a Spitalului Segarcea unde erau depozitate fişele pacienţilor depistaţi cu virusul HIV, dar şi mai multă aparatură medicală, pacienţii aflându-se într-un alt corp de clădire, conform mediafax.ro.

Conform reprezentanţilor spitalului, focul a fost observat de paznic, iar imediat s-a intervenit pentru evacuarea aparaturii medicale.

"Noi am scos toate documentele din toate birourile, aparatură şi calculatoare. Din fericire, focul nu s-a extins la arhivă, au ars doar acoperişul şi birourile. Arhiva nu are nimic. Paznicul a observat focul şi s-au anunţat pompierii, iar medicul de gardă a organizat evacuarea calculatoarelor", a declarat managerul Spitalului Segarcea, Doru Gofiţă.

Flăcările au cuprins acoperişul spitalului pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, iar pompierii din localitate au intervenit iniţial cu două autospeciale. În sprijinul acestora de la Craiova au fost trimise alte patru autospeciale de la Inspectoratul petnru Situaţii de Urgenţă Dolj, precum şi un utilaj ale primăriei, intervenţia fiind dificilă din cauză că era îngheţată instalaţia hidraulică a autoscării.

"S-a intervenit cu şase autospeciale de apă şi stingere, două de la Segarcea, patru de la Craiova, utilaje de la primărie, o instalaţie de ridicat şi o autoscară de la Craiova. Autoscara funcţiona, dar din cauza temperaturilor scăzute instalaţia hidraulică a îngheţat", a declarat şeful ISU Dolj, Contantin Florea.

Intervenţia pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ două ore.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
monede istock jpg
curte deposiphotos1 jpg
petrolier rusia' jpg
bloc nou 6 Foto We Rent jpg
WhatsApp Image 2026 03 03 at 22 29 09 jpeg
image png
colaj nigerian romanca tigaie ceapa jpg
bilete jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net