Incredibil cum arăta Arsenie Boca în tinerețe! Geluit, mult mai vesel și cuceritor
Pe numele său laic Zian Arsene Boca, părintele Arsenie a fost unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului trecut, supranumit „Sfântul Ardealului“. Puțini sunt aceia care știu cum arăta în tinerețe.
Arsenie Boca a fost urmărit pas cu pas, timp de mai mulţi ani, de angajaţii Securităţii, fiind considerat un personaj incomod, datorită popularităţii sale printre credincioşi. Din perioada îndelungatelor filaje datează mai multe fotografii rare, care îl înfăţişau pe fostul preot în haine civile. Foarte puține fotografii în care părintele Arsenie Boca este înfăţişat purtând haine civile au fost publicate până în prezent, chiar dacă din 1959 şi până la moartea sa, în 1989, duhovnicului i-a fost interzis să mai îmbrace straiele preoţeşti. Arsenie Boca a rămas în atenţia Securităţii şi a fost subiectul a trei dosare informative întocmite pe baza mărturilor depuse de cei care îl urmăreau şi a filajelor.
Câteva dintre fotografiie care îl înfăţişează în haine de oraş au fost realizate de securiştii care îl urmăreau şi depuse la dosarul de urmărire din 1962. De altfel, pozele din tinerețea lui Arsenie Boca îl înfățișează ca pe un bărbat foarte bine îngrijit, foarte atent cu părul lui, dar și cu hainele.
sursa foto: Adevarul