Incredibil! Doctorița care a omorât-o pe Alexandra a intrat în concediu

Ultima actualizare:

    Alexandra era un copil vesel și fără probleme medicale. Părinții au dus-o ieri la groapă
Alexandra era un copil vesel și fără probleme medicale. Părinții au dus-o ieri la groapă

A omorât un îngeraș de patru ani, iar acum fuge de răspundere. Medicul pediatru, Florenţa Bianu, care i-a administrat micuței Alexandra antibiotic, fără să-i facă un test înainte, a intrat de azi în concediu medical.

Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va ajunge, luni, la Spitalul Municipal Huşi, urmând să stabilească dacă, în cazul fetiţei de patru ani care a murit sâmbătă, au fost respectate toate normele şi protocoalele de acordare a asistenţei medicale. Între timp, doctoriţa acuzată de malpraxis a intrat în concediu medical, scrie obiectivvaslui.ro. Potrivit publicației, Spitalul Municipal ”Dimitrie Castroian”, din Huşi nu mai are acum nici un medic pediatru, Floreta Bianu fiind sigurul cu această specialitate. Linia de gardă va fi asigurată cu ajutorul unui neonatolog din Vaslui şi cu medici de la alte secţii ale unităţii.“Am luat legătura cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă pentru a ne sprijini în vederea asigurării urgenţelor, urmând ca toate cazurile grave să fie transferate la Vaslui”, a declarat Mihaela Vlada, directoarea DSP Vaslui. Chiar dacă femeia s-a îmbolnăvit subit, ea va fi obligată să se prezinte luni în faţa comisiei de anchetă. Familia Alexandrei Bedregeanu acuză doctoriţa că a tratat fetiţa cu superficialitate, că nu a consultat-o adecvat la internare și că i-a făcut injecție cu ampicilină fără testarea antialergică prealabilă. La doar 45 de minute de la administrarea atibioticului, micuța care suferea de laringită, a murit. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net