Instanța anunță astăzi sentința în dosarul plajelor retrocedate de Radu Mazăre
Nouă ani de procese și o sentință amânată de șapte ori! Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să anunțe în sfârșit, vineri, sentința în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanţa, în care este judecat fostul primar Radu Mazăre relatează news.ro. Este cel mai vechi proces deschis unui personaj politic din România
Procesul a început în urmă cu 9 ani la Curtea de Apel Bucureşti, fără să se fi pronunţat până acum o soluţie pe fond, în condiţiile în care instanţa a arătat că toate faptele se prescriu în doi ani, unele dintre ele fiind deja prescrise.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în 23 iunie, să amâne din nou pronunţarea în acest dosar, pentru a şaptea oară, pentru 7 iulie.
Avocaţii lui Radu Mazăre au cerut achitarea acestuia, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de reprezentanţii Consiliului Local Constanţa, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urma votului.
Procurorii DNA au cerut instanţei să dea pedepse maxime, raportat la faptele comise, pentru Radu Mazăre, pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi pentru Cristian Borcea, iar pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest dosar se judecă de aproape nouă ani.
Fostul primar Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa