Institutul "Matei Balş" a câştigat definitiv procesul cu familia lui Toni Tecuceanu

Ultima actualizare:

    Moartea actorului Toni Tecuceanu a stârnit suspiciuni de malpraxis
Moartea actorului Toni Tecuceanu a stârnit suspiciuni de malpraxis

Acţiunea intentată de familia actorului Toni Tecuceanu împotriva Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" prin care se cerea ca acesta să comunice dosarul medical complet al defunctului a fost respinsă, definitiv, ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti relatează corespodentul Mediafax

Prin decizia civilă nr. 5234 din 20 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a respins în mod irevocabil, ca neîntemeiată, acţiunea intentată de familie împotriva Instittului "Matei Balş" prin care se cerea ca acesta să comunice dosarul medical complet al defunctului Toni Tecuceanu, potrivit un comunicat al Institutului "Matei Balş", remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Această decizie vine ca răspuns la cererea de revizuire depusă de către instituţia medicală, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti de la sfârşitul lunii ianuarie 2014.

"Decizia finală a Curţii de Apel Bucureşti respectă principiul confidenţialităţii dosarului medical, al oricarui pacient - principiu stipulat în articolul 21 din legea nr. 46/2003. De asemenea, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este în conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale privind secretul vieţii private. Acestea se regăsesc în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi în Carta europeană a drepturilor pacienţilor. În plus, decizia certifică faptul că Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" a procedat corect - în conformitate cu normele juridice naţionale şi internaţionale - refuzând eliberarea dosarului medical al pacientului Aurelian Antonio Tecuceanu, către membri familiei acestuia", se arată în comunicat.

Decizia din 20 iunie nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac, la nicio altă instanţă superioară sau egală în grad, mai precizează reprezentanţii Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".

Actorul Toni Tecuceanu de la "Cronica Cârcotaşilor" a murit în 5 ianuarie 2010, la Institutul "Matei Balş".

Actorul s-a prezentat la spital a treia zi de la infectarea cu virusul gripei noi (N1H1). El suferea de obezitate, dar că nu aceasta a fost principala cauză a decesului, preciza managerul institutului, Adrian Streinu-Cercel.

Toni Tecuceanu a murit după o săptămână în care a fost în comă controlată.

În 4 iunie 2010, Ioan şi Paul Daniel Tecunceanu, fraţii actorului Aurelian Antonio Tecuceanu, au cerut, iniţial, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), anchetarea medicului Adrian Streinu Cercel, pe atunci secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, acuzându-l de genocid şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, contra intereselor publice şi abuz prin îngrădirea unor drepturi, consemnează procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, în Ordonanţa prin care au decis neînceperea urmăririi penale în cazul doctorului.

Ulterior, dosarul a fost declinat, din motive de competenţă, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net