Interzis la alcool? O bere, vă rog!

Ultima actualizare:

    În restaurantul „Pescarul”  am putut comanda, fără  probleme, o bere cu alcool  şi un pahar cu vin. Localul e  la 100 de metri de  “inima” protestelor
În restaurantul „Pescarul” am putut comanda, fără probleme, o bere cu alcool şi un pahar cu vin. Localul e la 100 de metri de “inima” protestelor

Teoretic, niciun strop de băutură nu se vinde în localurile, buticurile şi restaurantele situate în epicentrul protestelor de la Piaţa Universiţăţii. În practică, însă lucrurile stau altfel. Reporterii Click! au mers să verifice dacă dispoziţia dată de edilii sectoarelor 1 şi 2 este respectată de comercianţi.

Miercuri, în prima zi de interdicţie, prima oprire a fost la un chioşc, aflat la doi paşi de mitingul celor de la Universitate.

Toate lăzile frigorifice cu alcool aveau lacăt pe ele. „Ne pare rău dar nu avem voie să vindem alcool. Am primit zilele trecute o citaţie de la primărie şi ne-au interzis acest lucru până luni", ne-a precizat Mirela Jipeanu, administratorul magazinului.

La 100 de metri mai sus, spre Piaţa Romană, intrăm în restaurantul „Pescarul". Aici, am consumat o bere cu 5% alcool şi un pahar cu vin roşu, fără probleme. Angajaţii motivează că nu ştiu nimic de această interdicţie şi că nu i-a anunţat nimeni.

Vânzătoarea buticului de lângă fântâna de la Universitate a pus lacăt pe frigiderele cu băuturi

simeon stalpnicul png

Coborâm spre Bd. Regina Elisabeta. Suntem în alt sector, în „5", dar găsim la fel de multe buticuri „burduşite" cu berici, rachie, coniace şi băuturi cu aromă de vin.

Sigur pe el, un vânzător dintr-un magazin ne serveşte cu bere. „Da, eu vând alcool, de ce să nu vând? Ştiu de interdicţie dar noi nu suntem în sectorul 1. Nu am fost înştiinţaţi că e valabil şi pentru noi", ne-a spus vânzătorul.

La chioşcul de pe Bd. Elisabeta, situat la 300 m de piaţă, poţi să cumperi liniştit alcool

simeon stalpnicul png

În urma protestelor violente de duminică seară, Jandarmeria a cerut primarilor de sector să interzică agenţilor economici să vândă alcool. Interdicţia durează până luni şi este valabilă între orele 17.00 - 00.00.

Astfel, patronii care au localuri situate la mai puţin de un kilometru de Piaţa Universităţii, precum şi cei care au afaceri pe pe Bd. Dacia, Calea Moşilor, str. Traian şi Calea Călăraşilor nu au voie să vândă alcool în intervalul menţionat.

Flash News

Străinii sunt cu ochii pe noi. Presa străină încearcă să găsească un nume pentru protestele din Piaţa Universităţii. Ziariştii vorbesc despre o “iarnă românească” sau de “primăvara arabă” pe străzile îngheţate din Bucureşti, considerând că medicul Raed Arafat este un simbol al schimbării.Proteste şi în străinătate. Circa 150 de persoane au protestat în Londra, în semn de solidaritate cu protestele din România. Un protest similar a avut loc în Italia, la Trieste, fiind organizat de studenţii Erasmus. Urmează o acţiune asemănătoare în Canada, iar la Roma este organizată pentru mâine.Profesorii ies azi în stradă. Federaţiile din Educaţie, FSLI, FEN şi “Spiru Haret” au anunţat pentru astăzi pichetarea Ministerului Educaţiei, de la ora 14.30, după care se vor deplasa în Piaţa Universităţii, să se alăture manifestanţilor. Profesorii sunt nemulţumiţi de salarii şi de noua Lege a Educaţiei. Lovită de O MAşINă cu protestatri.Un microbuz ce transporta participanţi la mitingul organizat în Piaţa Arcului de Triumf a lovit, ieri, o femeie care traversa Bulevardul Theodor Pallady din sectorul 3. Victima, în vârstă de 40 de ani, a fost dusă de urgenţă la Spitalul Pantelimon. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc în jurul orei 16.00. Un agent de la Rutieră care dirija circulaţia în zonă oprise toţi pietonii pentru a da voie unei coloane formate din zece microbuze să treacă. La un moment dat, o femeie a traversat şi a fost acroşată de ultimul microbuz din coloană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net