Ioan Niculae e "stăpân" peste un sfert de ţară, dar stă doi ani la puşcărie

Ultima actualizare:

    Ioan Niculae, într-o poză în care părea lipsit de grijiFoto: Click!
Ioan Niculae, într-o poză în care părea lipsit de grijiFoto: Click!

Un om care deţinea un sfert de ţară, care punea pâine pe masă celor câteva mii de angajaţi ai săi, care făcea afaceri pe tot globul a ajuns la închisoare pentru un bacşiş dat cui nu trebuie. Ioan Niculae va sta după gratii doi ani şi jumătate pentru că a finanţat ilegal campania electorală din 2009 a lui Mircea Geoană la Preşedinţia României.

Lumea lui Ioan Niculae s-a prăbuşit precum cărţile de joc. Magnatul de la InterAgro, patron al echipei de fotbal Astra Giurgiu, îşi va petrece următorii doi ani şi jumătate la Rahova, unde a fost încarcerat în urma dosarului „Mită la PSD”. Niculae a aceptat să finanţeze cu un milion de euro, pe sub mână, campania din 2009 a lui Mircea Geoană, în cursa pentru Cotroceni.

În urma susţinerii financiare, Niculae ceruse să fie favorizat de Ministerul Economiei pentru achiziţia de gaze naturale la preţuri mici. Cei care i-au cerut bani pentru Geoană au fost şi ei condamnaţi la 2,5, respectiv 3 ani de închisoare. În fapt, Ioan Niculae a făcut ceea ce fac mai toţi miliardarii cu afaceri greu de stăpânit: a încercat să-şi cumpere liniştea şi să-şi ţină imperiul financiar la turaţie maximă. 

Casa de la Zimnicea e decorată cu mobilier Versace
Casa de la Zimnicea e decorată cu mobilier Versace

Lumea era prea mică pentru Ioan Niculae. Miliardarul ajunsese să controleze mai toate sectoarele industriei graţie grupului de firme reunite în InterAgro, o companie – gigant. În 20 de ani de afaceri, Niculae a dezvoltat în permanenţă, a investit sute de milioane de dolari.

Chiar când intra pe poarta închisorii, imperiul Niculae însuma 50.000 de hectare de teren agricol, circa 400.000 de hectare de viţă de vie, o fermă de vaci, sere de lugume, culturi de tutun, hoteluri, compania InterAgro (export de îngrăşăminte chimice pentru agricultură), un club de fotbal, un domeniu de 2,5 hectare în Zimnicea şi alte imobile de locuit. În „casa” de la Zimnicea, unde intenţiona să se retragă, Niculae investise peste zece milioane de euro, ceea ce vorbeşte de la sine despre opulenţa în care trăia un om care n-a ştiut care sunt limitele în afaceri.

Pasionat de vânătoare şi trofee costisitoare

Ioan Niculae era un vânător înrăit şi colecţionar de trofee rare. Anul trecut a pus la pământ un elefant african, vânat în Namibia în urma unei partide de vânătoare la care a fost invitat de un prieten. Toată distracţia l-a costat pe Niculae 67.000 de dolari, sumă în care au intrat autorizaţia de vânătoare, împăierea animalului şi livrarea acestuia în România. Magnatul deţine mai multe fonduri de vânătoare în ţară (judeţele Teleorman şi Buzău), unde îşi invită prietenii bogaţi pentru astfel de partide exclusiviste.

Şi-a înstrăinat averea ca să scape de sechestru?

În 2015 a fost declarat de revista Forbes „cel mai bogat român”, având o avere estimată la 1,1 miliarde de euro, care-l situează pe locul 1.605 în clasamentul mondial. În ultimii ani a simţit însă nevoia să-şi ascundă avuţia după ce a fost urmărit penal pentru implicare în scandalul „Complot şi subminarea economiei naţionale”. Niculae şi firma sa, Interagro, ar fi beneficiat de favoruri la achiziţia de gaze naturale. În iunie 2012 vinde domeniul de peste 24.000 mp de la Zimnicea Marianei Toncea, director general al InterAgro, pentru „infima” sumă de un milion de lei.

Proprietatea a fost estimată, însă, la 40 de milioane de lei şi, în ziua vânzării, urma să fie pusă sub sechestru. Gurile rele spun că mâna sa dreaptă, Mariana Toncea, i-ar fi fost amantă şi adevăratul motiv al divorţului intentat de soţie. După 31 de ani de căsnicie, Domniţa Niculae a obţinut separarea în 2014, însă bătălia pentru averea de peste un miliard de euro continuă şi azi. Ioan Niculae are două fete, Anca (39 de ani) şi Adina (27 de ani), care au preluat deja o parte din afacerile tatălui lor. 

Fosta soție, Domnița, și fiica cea mică, Adina
Fosta soție, Domnița, și fiica cea mică, Adina

Mariana Toncea, presupusa amantă a lui Ioan Niculae
Mariana Toncea, presupusa amantă a lui Ioan Niculae

Unul vesel și doi triști

Becali a ieșit din pușcărie. Gigi Becali a fost eliberat, vineri în jurul ore 14.00, din Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa. La ieșire a spus că primul lucru pe care vrea să îl facă este să se împace cu toată lumea, scrie Mediafax. “Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani. Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune”, a spus latifundiarul. Gigi Becali, încarcerat din 20 mai 2013, a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare.

Radu Pricop are interdicţie să părăsească ţara. Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, a fost pus sub control judiciar şi are interdicţie să părăsească ţara. El e urmărit penal pentru complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi e acuzat că a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro. Radu Pricop a stat ieri la DNA aproximativ două ore, el nefăcând declaraţii nici la intrare, nici la ieşirea din sediul Direcţiei.

George Scutaru, sub control judiciar. George Scutaru a fost ieri la DNA, el refuzând să facă declaraţii pe marginea acestui subiect. Fostul deputat a fost pus sub control judiciar şi este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor. Asta după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală, potrivit DNA.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net