Iohannis, după vizita lui Macron: „România dorește să devină membru refondator al UE”

Iohannis, după vizita lui Macron: „România dorește să devină membru refondator al UE”

Ultima actualizare:

    Președintele Franței s-a întâlnit cu Iohannis la CotroceniFoto: David Muntean
Președintele Franței s-a întâlnit cu Iohannis la CotroceniFoto: David Muntean

România a primit joi, 24 august, vizita oficială a președintelui Franței, Emmanuel Macron, iar după discuțiile pe care Klaus Iohannis le-a avut cu omologul său, a declarat pentru presă că România este în favoarea reformării Uniunii Europene.

Președintele României consideră că țara noastră trebuie să se înscrie în rândul țărilor membre refondatoare ale Uniunii Europene:

"L-am asigurat pe domnul preşedinte că poate găsi în noi un partener autentic, profund ataşat ideii europene şi pe deplin implicat în eforturile de redinamizare a Uniunii Europene. România este astăzi, după 10 ani de când suntem membri, un stat membru matur, cu un profil pro-european foarte puternic, care doreşte să fie un membru re-fondator al Uniunii Europene. În acest sens, am subliniat importanţa de a avansa în procesul de integrare la nivel european, într-o formulă incluzivă, deschisă tuturor statelor membre, concentrându-ne eforturile comune pe iniţiative consensuale, cu rezultate concrete şi pozitive pentru cetăţenii noştri", a transmis Klaus Iohannis, după vizita lui Macron, potrivit News.ro.

Președintele României mizează pentru o viziune unitară în cadrul UE și crede că prioritatea ar trebui să o reprezinte progresul social, concretizat prin proiecte comune inclusive. De asemenea, aderarea la spațiul Schengen rămâne o prioritate pentru România:

"I-am transmis domnului preşedinte şi faptul că obiectivul României de aderare la Spaţiul Schengen rămâne unul de actualitate. România, după cum se ştie, acţionează deja de facto ca un stat responsabil al spaţiului Schengen, luând parte solidar la toate eforturile de consolidare a frontierelor externe ale Uniunii. Aderarea României va consolida securitatea spaţiului Schengen şi va transmite un semnal puternic în sprijinul construcţiei europene."



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meghan Markle și tatăl ei jpg
Femeia care a intrat cu masina pe plaja jpg
Slavi Binev jpg
alexandru toader si tatal sau tudorel toader jpg
Caz Ialomița jpg
disparitie Arges jpg
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
image
image