Iohannis față în față cu Ponta. Cei doi se întâlnesc astăzi

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Zilele acestea au avut loc atacuri dure între președinte și premier
Zilele acestea au avut loc atacuri dure între președinte și premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri seară că, după revenirea de la reuniunea de la Bruxelles privind criza refugiaţilor, a vorbit la telefon cu Victor Ponta pe care l-a invitat la o discuţie azi. Premierul a acceptat să dea explicații în fața șefului statului.

Klaus Iohannis e foc și pară pe Victor Ponta. Acesta s-ar fi dus duminică fără mandat la Sofia, unde s-a întâlnit cu premierii din Serbia și Bugaria.

Au discutat despre criza refugiaților, iar demnitarul român s-a hazardat să-i asigure pe vecini că și România va închide granițele dacă e necesar.

Asta l-a înfuriat la culme pe șeful statului și l-a chemat de urgență la Cotroceni ca să dea explicații. Ieri, cei doi au vorbit la telefon, iar astăzi se văd și față în față.

”Da, am vorbit la telefon şi l-am invitat pentru mâine (marţi-n.r) la o discuţie”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat dacă a discutat cu acesta după ce s-a întors de la reuniunea de la Bruxelles. Premierul Victor Ponta a confirmat pentru Mediafax că va merge la discuţii, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că premierul Victor Ponta este foarte belicos în ultima vreme şi crede că prin ieşirile pe care le are, cum ar fi cea referitoare la reuniunea de la Bruxelles, oamenii uită că este judecat penal pentru evaziune şi fals în înscrisuri.

Victor Ponta l-a atacat dur pe președinte și a spus că acesta merge la Bruxelles ca surda-n horă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
haine masina de spalat istock jpg
Delegaţia României la Eurovision a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu FOTO Inquam / Ovidiu Micsik
supa ciorba istock jpg
plosnite jpg
canicula bucuresti jpg
elevi in clasa shutter jpg
elg21 fantasy 4566021 jpg
Sfinxul jpeg
image
image