Iohannis, în vizită la Merkel în plină criză politică pe plan intern

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis și Angela Merkel. Foto: Guliver/Getty Images
Klaus Iohannis și Angela Merkel. Foto: Guliver/Getty Images

Președintele Klaus Iohannis își continuă vizitele de lucru extrem de importante pentru România. Azi, șeful statului va fi primit la Berlin de cancelarul german Angela Merkel, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o întreprinde în Germania. Tot în cursul zile de azi, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

UPDATE: Iohannis și Merkel, declarații la Berlin:

Angela Merkel:

„Mulțumesc președintelui Iohannis pentru că a scris în cartea de condoleanțe în urma decesului fostului cancelar Helmut Kohl. Am vorbit despre minoritatea română din Germania, care are un rol de punte între societățile noastre. Relațiile economice dintre cele două țări au evoluat foarte dinamic. Se remarcă o creșete de 12% a investițiilor germane în România”.

„România a făcut progrese importante de la aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește eradicarea corupției, am spus că dacă acest proces va fi slăbit, atunci nu va fi de bun augur. Dar știu că președintele Klaus Iohannis sprijină acest demers”.

„În contextul președinției Consiliului Europen, din 2019, România și Germania au poziții asemnătoare când vine vorba de combaterea terorismului, de politica față de migrație. E nevoie să înregistrăm și aici progrese, căci proitecția granițelor e importantă. Am căzut de acord că e nevoie de un spirit de cooperare în cazul Siriei și Libiei”.

Klaus Iohannis:

„Dragă Angela, mulțumesc pentru posibilitatea de a vorbi despre probleme care ne preocupă pe amândoi. Am încpeut o vizită de lucru în Germania, iar primul lucru pe care l-am făcut, am semnat în cartea de condoleanțe pentru fostul cancelar Helmut Kohl și mi-am exprimat condoleanțele în numele românilor și în nume propriu. Avem anul acesta toate motivele să ne întâlnim și să celebrăm 50 de ani de la reluarea relațiilor bilaterale între România și Germania, 25 de ani de la semnarea tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania și 10 ani de prezență în UE, atunci sub președinția Germaniei a Consiliului European”.

„Avem o relație specială cu Germania și ne-am propus să o păstrăm și să o îmbunătățim. Germania a rămas principalul partener economic al României, cu creșteri de peste 12%. Asta arată că nu suntem apropiați doar politic, ci și economic. Importanța celor două comunități, germană și română, din cele două țări, contribuie la întărirea acestui pod dintre națiunile noastre”.

„Legat de criza politică de acasă, am avut o discuție cu doamna cancelar și am reușit să transmit mesajul că avem o criză în sânul coaliției de guvernare, dar că România este o țară solidă și că am solicitat celor aflați în stare de divergență să găsească o soluție de rezolvare, ceea ce se va și întâmpla”.

Vizita șefului statului în Germania are loc într-un context deloc favorabil pentru România. Disputele acerbe pentru puterea executivă au trecut granițele țării, iar președintele trebuie să ofere explicații pentru situația tensionată de la noi. Înainte de plecarea sa la Berlin, Iohannis declara că așteaptă ca acest conflict politic intern să fie stins la întoarcere. Până atunci, șeful statului trebuie să o convingă pe Angela Merkel că România e un mediu propice și stabil pentru afacerile nemțești și că România va continua să fie un partener de nădejde al Germaniei.

Vizita sa în Germania vine în contextual în care în aest al se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de ambasadă, 25 de ani de la semnarea Tratatului privind cooperarea şi parteneriatul în Europa dintre România şi Germania, precum şi 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Azi, șeful statului român va fi primit de cancelarul Angela Merkel la Cancelaria Federală, unde va avea un dejun de lucru. În jurul orei 14.00, cei doi vor susține declarții de presă.

După-amiază, Iohannis va fi primit de președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue.

Mâine, 20 iunie,preşedintele Klaus Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului şi expulzării, care va avea loc la Berlin, la Muzeul Istoric German. Cu această ocazie, Iohannis va susţine principala alocuţiune din cadrul ceremoniei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net