Iohannis, la un pas să ne scape de datoriile la bănci
Sunt mai aproape ca oricând să scape de datoriile la bănci şi să predea cheile la casă. Peste 160.000 de români sunt interesaţi să profite de Legea dării în plată, care de azi într-o săptămână trebuie să fie semnată de preşedintele ţării.
Războiul dintre creditori şi bancheri s-a sfârşit. Luni a fost ultima zi în care Legea dării în plată mai putea fi contestată la Curtea Constituţională de parlamentari, Avocatul Poporului, Guvern sau Preşedinţie. Nimeni n-a făcut-o, deşi reprezentanţii băncilor au cerut-o insistent, imediat după votul covârşitor din Camera Deputaţilor. Aşa că, de marţi într-o săptămână, ea trebuie promulgată de şeful statului, Klaus Iohannis.
Cu tot cu zilele nelucrătoare de Paşte, ultima dată până când va trebui semnată este marţi, 3 mai.
”Abia aştept promulgarea legii, pentru că voi apela la ea. Până acum, am luptat în faţa flămânzilor din sistemul bancar cu mâinile goale. Acum, le pot spune ciocul mic că noi suntem la putere! Zâmbesc după atâta amar de vreme. Este o lege corectă. Dacă rata ar fi fost fără comisioane şi lipsită de infecţii din caracatiţa bancară, n-aş fi fost interesat de ea. Mi-aş fi plătit rata ca un om normal. După aproape zece ani, mai am dublu şi ceva de plată”, ne-a declarat Marius Boian, din Capitală.
Actul normativ va intra în vigoare la 15 zile lucrătoare după publicarea în Monitorul Oficial, adică pe 23 mai. Începând cu această dată, băncile vor putea fi notificate de cei care vor să recurgă la gestul extrem de a preda cheile caselor cumpărate prin credit.