Iohannis, tur de forță în zona populată de maghiari

Ultima actualizare:

    Președintele țării își va petrece ziua în județele Covasna și Harghita
Președintele țării își va petrece ziua în județele Covasna și Harghita

Preşedintele Klaus Iohannis pleacă astăzi să viziteze judeţele Harghita şi Covasna. Vrea să cunoască mai bine problemele cu care se confruntă oamenii care locuiesc în aceste părți de țară. Totodată, șeful statului va participa la un ceremonial militar la Mausoleul de la Mărăşti.

În cadrul vizitei, Iohannis va participa la o dezbatere cu autorităţile locale, va vizita Complexul Monahal Şumuleu Ciuc, căminul ”Sfântul Ştefan” din Miercurea Ciuc, fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni, iar la finalul zilei va lua parte la un ceremonial militar la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea.

”Au trecut mulţi ani de când un şef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două judeţe din centrul ţării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională”, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Președinției.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image