Îşi apără zilnic profesorul de Matematică
Viaţa profesorului de Matematică Severius Moldoveanu s-a schimbat peste noapte. A fost acuzat că îşi umileşte elevii, că îi pune să se târască pentru o notă mai mare. Însă copiii din clasele unde predă acesta vin zilnic la şcoală ca să îi apere reputaţia.
Colegiul Naţional ”Tudor Vianu” este baricadat. Un portar deschide când şi când poarta, după ce se convinge că acela care vrea să intre este 100% elev sau părinte.
Nimeni nu spune o vorbă în legătură cu scandalul iscat de postările unui profesor de la un liceu particular. Acesta spunea, joi, că Severius Moldoveanu, profesor cu rezultate excelente în ultimii zece ani la unul din cele mai bune colegii din ţară, ar umili elevii: pentru o notă mai mare la teză trebuie să se târască în genunchi. Copiii au spus imediat că este o glumă făcută de elevii de la două clase a X-a care urmau să afle notele la teză. A fost inutil, pentru că părinţii s-au inflamat, Inspectoratul Şcolar a început o anchetă, iar ministrul educaţiei, Adrain Curaj, a cerut şi el o verificare.
Anchetele s-au poticnit pentru că, după ultima oră de vineri, a început vacanţa dintre semestre, iar mulţi profesori, părinţi şi elevi care trebuie audiaţi au plecat din oraş. Însă elevii din clasele unde predă Severius Moldoveanu sunt zilnic la şcoală şi strâng semnături în favoarea profesorului anchetat. Ieri dimineaţă, erau 89 de semnături în sprijinul profesorului de Mate, iar elevii spun că vor continua acest demers. ”Vrem ca imaginea domnului profesor să fie cea reală şi să demonstrăm că au fost nişte minciuni şi că părerea noastră, a elevilor lui, este una foarte bună faţă de dânsul”, a declarat, pentru Agerpres, o elevă a unităţii de învăţământ.