Îţi pierzi cheile, le rătăceşti sau ţi se fură? Iată soluţia!
Obişnuieşti să îţi pierzi cheile de la casă sau de la maşină, după care să suni vreun membru al familiei, în miez de noapte, să ţi le aducă pe cele de rezervă? De azi, poţi să scapi de acest stres. În Bucureşti, s-a lansat un serviciu de păstrare a cheilor de rezervă şi de livrare a lor într-o oră de la solicitare, la orice oră din zi şi din noapte.
Urmând un model de business din Marea Britanie şi SUA, sistemul MyKey livrează chei de rezervă de la casă, maşină sau birou, oriunde în Bucureşti. Serviciul este unic în ţară.
"Această idee de afacere a venit ca rezolvare a unei probleme - un chiriaș care își pierdea tot timpul cheile. Frustrarea personală m-a împins să caut o soluţie mai inteligentă decât spargerea uşii, dar am descoperit din păcate că serviciile civilizate adresate situaţiilor neplăcute în care ești încuiat pe dinafară lipsesc în totalitate din România. Așadar, ne-am hotărât să punem pe picioare un serviciu de urgenţă pentru cei care și-au pierdut sau rătăcit cheile. Pentru șoferi, o spaimă comună sunt sistemele care permit blocarea automată a ușilor cu cheia înăuntru", spune Irina Caraivan, managing partener MyKey.
Tariful este de 150 de lei pe an pentru cheile de la casă sau de la maşină şi de 250 de lei pe an pentru ambele.
Totul este cât se poate de sigur, spun iniţiatorii sistemului. Locul unde sunt depozitate cheile este monitorizat non-stop, securizat mecanic şi electronic. Clientul îşi depozitează cheile într-un plic securizat, cu un sigiliu unic, iar poza cheilor sigilate este disponibilă în contul online. La fiecare livrare, se trece printr-un proces complex de identificare al solicitantului, asemănător cu cel al unei bănci. Iar livrarea cheii de rezervă se face la cel puţin 100 de metri de casa proprietarului, într-un loc propus de acesta.