«Iubitul» Elenei Udrea a curtat-o şi pe Simona Gherghe. Vedeta TV l-a refuzat pe primarul din Baia-Mare
E clar! Cătălin Cherecheş (35 de ani), edilul oraşului Baia-Mare, n-are deloc gusturi rele la femei. Şi, se pare, îi plac blondele. În 2010, el a încercat s-o cucerească pe Simona Gherghe, trimiţându-i flori şi bileţele. Acum, gurile rele spun că edilul ar fi unul dintre motivele care stau la baza divorţului dintre Elena Udrea şi Dorin Cocoş.
Are 35 de ani, arată bine, nu e căsătorit şi e primarul oraşului Baia-Mare. Aşadar, Cătălin Cherecheş este o partidă bună. Nu, însă, şi pentru vedeta tv Simona Gherghe, care, în urmă cu aproximativ trei ani, pe când Cherecheş era parlamentar, i-a refuzat avansurile.
La acea vreme, Cherecheş i-a trimis Simonei la redacţie un buchet imens de flori şi un bileţel, sperând s-o determine să se întâlnească cu el.
Simona Gherghe
„Am primit un buchet la redacţie de la acest individ, însă n-am auzit în viaţa mea de el. Nu ştiu cine este, nu l-am văzut pe nicăieri şi nu prezintă nici un interes pentru mine", a declarat, atunci, pentru ziarul Ring, Simona Gherghe.
Acum, se pare că primarul e interesat de o altă blondă celebră, potrivit exclusivnews.ro. Este vorba despre Elena Udrea, care, în 10 iunie, a anunţat pe blogul personal că tocmai a divorţat de Dorin Cocoş.
Să fie unul dintre motivele divorţului apropierea politicienei de Cherecheş? Mai ales, că, doar cu zece zile înainte de divorţ, Elena Udrea fusese la Baia-Mare, unde, alături de primar, a participat la două petreceri. Aici, cei doi s-au fotografiat în ipostaze destul de tandre, au dansat şi şi-au zâmbit mai tot timpul.