Jihadistul „John” i-a luat cu succes locul lui Osama Bin Laden

Ultima actualizare:

    Osama Bin Laden va rămâne pentru totdeauna un simbol al atacurilor teroriste, un fenomen ce pare a fi cuprins deja cu totul cel de-al treilea mileniu din istoria postcristică a lumii foto: AP
Osama Bin Laden va rămâne pentru totdeauna un simbol al atacurilor teroriste, un fenomen ce pare a fi cuprins deja cu totul cel de-al treilea mileniu din istoria postcristică a lumii foto: AP

Osama bin Laden, fondatorul celei mai faimoase organizații teroriste a tuturor timpurilor, Al Qaida, și-a găsit sfârșitul în seara zilei de 2 mai 2011, după aproape un deceniu de căutări disperate ale serviciilor secrete americane de a-l descoperi și pedepsi pe cel care a fost mereu inamicul public numărul 1 al USA după tragediile din 11 septembrie 2001, soldate cu moartea a circa 3.000 de americani și rănirea altor câteva mii.

Considerat unul dintre cei mai periculoşi terorişti din lume, Osama bin Laden a reușit nu doar să se ascundă zece ani din calea celei mai puternice armate din lume, dar a inspirat, cel puțin, dacă nu chiar a coordonat continuarea războiului total deschis de Al-Qaida în septembrie 2001, pe teritoriul nord-american, împotriva unor valori, cele occidentale, pe care de altfel nu le-a recunoscut niciodată. Astfel, Londra și Madridul, dar și alte mari orașe din Asia și Africa, au cunoscut în primul deceniu al celui de-al treilea mileniu, violența actelor teroriste, toate în numele unei ideologii musulmane ce propovăduia reinstraurarea Shariei, legea fundamentală a Islamului după care ar trebui să se ghideze, conform ideologiei celor din Al-Qaida, nu doar credincioșii arabi, ci întreaga lume.

Cine a fost Osama bin Laden?

În cele din urmă, după ce americanii reușiseră în zece ani să omoare peste 60 dintre liderii grupării Al-Qaida, o operațiune militară a trupelor americane de elită în Pakistan, într-o clădire civilă aflată în apropierea Islamabadului, dar și a celei mai puternice instituții militare din țara care pe hârtie colabora cu USA pentru eradicarea elementelor teroriste, l-a găsit și anihilat pentru totdeauna pe Bin Laden. Mai mult, trupul acestuia a fost aruncat în mare, pentru a nu fi niciodată găsit și venerat de discipolii săi.

Osama bin Laden, pe numele său complet Osama bin Mohammed bin Awad bin Laden, se născuse în Arabia Saudită, dintr-o familie foarte bogată, cu legături în cercurile familiei regale.

Ironia istoriei a vrut ca familia sa să aibă legături inclusive cu familia Bush, atacurile teroriste producându-se în perioada administrației republican conduse de George W. Bush. Practic, fostul prieten al americanilor în perioada războiului rece dintre amerciani și ruși, avea să se transforme în cel mai negru coșmar al celor dintâi.

Așa că anihilarea acestuia a adus lumii întregi un sentiment general de ușurare, crezându-se că o dată cu moartea acestuia gruparea sa va fi și ea foarte curând anihilată. Calculele hârtiei au fost confirmate însă doar în mică măsură. Întrucât decapitarea capului bătrânului șarpe a dus repede la înlocuirea sa.

Pe firmament a apărut și s-a impus cu o ferocitate sporită ISIS, Statul Islamic, de numele căreia se leagă déjà cele mai sângeroase atentate comise pe timp de pace în vestul Europei, în noiembrie 2015 la Paris, respectiv în martie 2016 la Bruxelles, ambele soldate cu peste 150 de morți și alte câteva sute de răniți. În loc de Bin Laden s-au impus repede un Abdelhamid Abaaoud, un Najim Laachraoui sau un Salah Abdeslam...

La cinci ani de la moartea sa, Al-Qaida a pierdut clar „teren” în fața celor de la ISIS

Azi, la cinci ani după moartea lui Osama bin Laden experții sunt unanimi în a firma că există un amplu arc al jihadismului, din Africa de Vest în Orientul Mijlociu și din Europa Occidentală până în Asia. Ceea ce se traduce prin faptul că europenii, și nu doar ei, vor trebui să trăiască în fiecare zi cu amenințarea constantă a actelor teroriste, fapt fără precedent până în anii din urmă.

Noutatea constă în faptul că în ultimii cinci ani lumea civilizată a descoperit cu uimire că printre luptătorii ISIS se numără zeci de europeni, care nu pregetă să meargă în zonele de conflict din Orient, precum Siria, Liban sau Irak pentru a-și demonstra ”talentele” militare.

Cine nu și-l amintește pe ”jihadistul John”, un britanic din Londra de vest, e drept arab de origine, pe numele său Mohammed Emwazi, cel care a decapitat cu sânge rece o serie de jurnaliști americani, dar deopotrivă și cetățeni britanici și japonezi, în fața camerelor de filmare, înainte de a fi la rândul său ucis? Cum să interpretezi faptul că un european a jucat preț de câteva luni, în 2015, simbolul major al cruzimii jihadiștilor? Sau cum să reacționezi când afli că printre sutele de mii de refugiați sirieni și de alte naționalități în Europa s-au numărat și câțiva dintre cei ce au participat efectiv la comiterea celor mai recente acte teroriste din Franța și Belgia? Sau cum să-l contrazici pe controversatul lider al Siriei, Bashar al-Assad, când afirmă că cei mai periculoși lideri ai ISIS din Orientul Mijlociu, provin de fapt din Scandinavia? Servicul norvegian de contrainformații recunoaștea la finele anului trecut că între 150 și 200 de luptători norvegieni, cu funcții de conducere, luptă în trupele ISIS în Siria și Irak…

2 mai 2011, ziua când i-am spus fără regrete adio lui Bin Laden!

Cu ce rămânem după lecția ratată a anihilării grupării Al-Qaida?

Cei care au crezut că epoca Al-Qaida nu se va repeta niciodată se înșală amarnic…Conform statisticilor emise de reputate institute europene de cercetare, ISIS a ucis în primele trei luni ale acestui an circa 2.150 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere a numărului victimelor cu peste 40 de procente față de perioada similară a anului trecut. Mai mult însă, există indicii conform cărora ISIS își concentrează iar eforturile asupra organizării unor noi atacuri teroriste în masă, principalele orașe vizate fiind Londra, Parisul, Roma și Berlinul. De remarcat că ultimele două capitale europene sunt singurele din Europa occidentală care au scăpat până în prezent de furia jihadiștilor.

Iar Campionatele Europene de Fotbal bat la ușă…Destinul a dorit ca România să deschidă balul, la Paris, în compania naționalei țării gazdă, la începutul lui iunie.

Însă amenințarea nu se oprește aici: se preconizează déjà că Statul Islamic va fi curând depășit prin ferocitate de Frontul Al-Nusra, aripa siriană a celor de la Al-Qaida și rivală de temut pentru cei din ISIS, cea care s-a transformat în ultimele luni într-una dintre cele mai periculoase organizații teroriste de pe mapamond.  Și care emite déjà pretenția de a prelua conducerea luptei împotriva necredincioșilor din întreaga lume.

Într-un fel caracatița Al-Qaida a revenit în prim plan, profitând de eroarea principală a celor din ISIS. Dar bazându-se și pe pripeala occidentalilor care au preferat în ultimele luni să-și contreze eforturile, aproape exclusiv, asupra anihilării trupelor ISIS. Eroare pe care europenii par s-o fi descifrat și ei, chiar dacă mai târziu: modelul de a conduce al celor din Statul Islamic se ghidează pe principiul conform căruia cine nu e cu noi trebuie ucis. Deci pe o ideologie extrem de strictă!

În schimb, cei din Al-Nusra, aliații de ultimă oră ai triburilor sunnite din Irak și din întregul Orient Mijlociu, nu ezită să facă alianțe cu toți cei care nu-i suportă pe nord-americani și europeni, urmând apoi să lovească atunci când nimeni nu se așteaptă! Iar pentru asta s-ar putea să nu ezite să folosească în scurt timp arme chimice sau chiar nucleare…

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net