Joi la soare te topeai, vineri, pe stradă, dârdâiai. Când se îndreaptă vremea

Ultima actualizare:

    Temperaturile au scăzut cu peste 20 de grade într-o singură zi şi ne-am trezit în plină toamnă
Temperaturile au scăzut cu peste 20 de grade într-o singură zi şi ne-am trezit în plină toamnă

Am avut prima zi de „toamnă” din acest an! După ce săptămâni la rând am fiert în suc propriu la 40 de grade, vineri (12 august) am dârdâit cu gecile pe noi.

Cu nu mai puţin de 20 de grade Celsius s-a „prăbuşit” mercurul din termometre, în nici 24 de ore. Dacă joi ne topeam la 37 de grade, vineri, canicula a lăsat loc toamnei: abia 17 grade am avut în sudul ţării, şi asta chiar în miezul zilei. Nici pe Litoral nu a fost mai bine: cele 18-19 grade i-au ţinut departe pe turişti de plaje şi terase întreaga zi. Cei care au ales muntele au fost încă şi mai ghinionişti. Pe creste, la altitudini mari, temperaturile nu au depăşit 1-3 grade Celsius, iar primii fulgi de zăpadă şi-au făcut apariţia.

A plouat şi a bătut vântul mai toată ziua
A plouat şi a bătut vântul mai toată ziua

Şi, de parcă vremea rece nu a făcut ziua destul de mohorâtă, a mai şi plouat cu găleata. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în regiunile sudice, sud-estice şi centrale a plouat aproape încontinuu, iar pe alocuri cantităţile de apă au depăşit 20 litri/mp. A fost frig şi a plouat şi la Bucureşti, unde vânzoleala de zilele trecute de prin parcuri s-a stins cât ai bate din palme. „Este pustiu. Este frig ca într-o zi de noiembrie. Am zis să ies să iau o gură de aer şi să citesc ceva în linişte, dar am venit cu păturica după mine. Este incredibil că, după canicula de zilele trecute, acum nu putem să stăm afară nici cu puloverul pe noi”, ne-a spus Alina, o tânără de 21 de ani care a ieşit la plimbare în Parcul Circului din Capitală, în ciuda vremii câinoase. 

Vremea schimbătoare, pericol pentru sănătate. Cercetătorii au descoperit că diferenţele mari de temperatură sunt din ce în ce mai frecvente, probabil din cauza schimbărilor climatice. Un studiu de amploare, desfăşurat pe parcursul a 20 de ani, cu subiecţi cu vârstă de peste 65 de ani, a urmărit modificările care au avut loc în lunile de vară, în aceeaşi perioadă, în 135 de oraşe.

La munte au căzut primii fulgi de zăpadă
La munte au căzut primii fulgi de zăpadă

Rezultatul este îngrijorător: variaţiile de temperatură au fost asociate cu rate crescute de deces în cazul persoanelor în vârstă, a celor care sufereau de boli cardiace, pulmonare şi diabet. Pentru fiecare schimbare de temperatură de un grad, la temperatura medie, riscul de deces creştea cu 4% pentru persoanele cu diabet zaharat, cu 3,8% pentru cei care au avut anterior un atac de cord, cu 3,7% pentru persoanele cu boli pulmonare cronice şi cu 2,8% pentru cei cu insuficienţă cronică.


    La munte au căzut primii fulgi de zăpadă
La munte au căzut primii fulgi de zăpadă

Vremea se îndreaptă de sâmbătă (13 august). Vestea bună este că de astăzi (sâmbătă, n.r.) vremea se va ameliora semnificativ, iar temperaturile vor începe să crească în aproape toată ţara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse azi între 20 de grade şi 27 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 şi 15 grade. Mâine, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor continua să crească uşor, apropiindu-se de normele perioadei. Săptămâna viitoare debutează cu vreme în general frumoasă şi în încălzire uşoară şi treptată, astfel că, spre mijlocul săptămânii viitoare, vremea va deveni călduroasă în zonele de câmpie şi podiş, mai ales în sudul şi vestul ţării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net