Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în Piaţa Universităţii, în memoria victimelor Revoluţiei

Ultima actualizare:

    Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în Piața UniversitățiiFoto: Inquam Photos
Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în Piața UniversitățiiFoto: Inquam Photos

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă (21 decembrie), o coroană de flori în Piaţa Universităţii, în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989. După ceremonie, el a discutat timp de mai multe minute cu oamenii prezenţi în zonă. Este deja o tradiție ca șeful statului să depună o coroană în fiecare an, la data de 21 decembrie.

Președintele a ajuns, puţin după ora 11.00, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde a depus o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei.

După momentul solemn, el s-a îndreptat spre oamenii aflaţi în zonă, discutând cu aceştia. De altfel, tot mai multe persoane s-au adunat în jurul şefului statului, pentru a vorbi cu el. Cei prezenţi au criticat "Institutul lui Iliescu", dar şi pe preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

Ședință solemnă în Parlament

Klaus Iohannis urmează să ajungă astăzi și în Parlament unde va avea loc o ședință solemnă dedicată Revoluției de acum 30 de ani și va depune și jurământul pentru cel de-al doilea mandat de președinte al României.

Şedinţa solemnă începe la ora 14.00, când preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, citeşte hotărârea prin care a fost validată alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte. 

Şeful statului depune jurământul la începutul celui de-al doilea mandat şi va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului. 

În cadrul cereoniei va fi citită Declaraţia Parlamentului cu privire la depunerea jurământului, iar Patriarhul Daniel va binecuvânta învestirea preşedintelui. 

La evenimentul solemn au fost invitaţi foştii preşedinţi Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, dar şi premierul, miniştrii, judecătorii CCR, reprezentanţii Casei Regale, dar şi reprezentanţi ai iferitor culte religioase 

Au mai fost invitaţi şefii unor instituţii, între care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii, Avocatul Poporului, şefii SPP, STS, SRI şi SIE, dar şi guvernatorul BNR, MUgur Isărescu. 

Vor mai lua parte la ceremonie şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. 

Curtea Constituţională a României a validat, în 28 noiembrie, rezultatul alegerilor prezidenţiale, într-o şedinţă solemnă.

Potrivit articolului 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldat rus in Ucraina FOTO Profimedia jpg
image
image
image
image
image
image
Utilaj puternic jpg
plaja pixabay jpg
Loto. Sursa foto: Impact.ro
lumina sfanta de paste jpeg
masa de paste jpg
euro valuta bani pixabay jpg
Cum să îți petreci timpul liber pe internet jpg
oua valcea1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net