Klaus Iohannis, despre procesul ANI: "Voi candida indiferent de verdict"
Klaus Iohannis a declarat că va candida la alegerile prezidenţiale îndiferent de verdictul dat în cazul procesului deschis de ANI, conform adevarul.ro.
Candidatul ACL la Preşedinţie a vorbit despre proces în cadrul unui interviu acordat pentru Adevărul Live. Iohannis a subliniat că va candida, oricare ar fi verdictul dar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă Iohannis nu are emoţii în privinţa procesului şi e convins că îl va câştiga.
"Mâine vom şti mai multe, dar vă pot spune că voi candida indiferent de ce se va întâmpla. Nu pornesc de la premisa că mâine se va întâmpla ceva deosebit la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Probabil se va da un termen pentru judecarea acestei cauze, termen, pe care, probabil, îl vom afla mâine. Nu pornesc de la premisa că termenul va fi înainte de alegeri.Atunci putem spune că nu este nicio problemă formală. Lumea porneşte de la premisa că voi pierde procesul. Eu pornesc de la premisa că voi câştiga procesul. În prima instanţă am câştigat şi încă foarte bine. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a judecat pe fond. Nu există niciun motiv să mă tem că aş putea pierde acest proces. Dacă ar fi un termen relativ rapid, aş câştiga procesul şi va fi scoasă chestiunea din discuţia publică. Am constatat că mai degrabă ceilalţi sunt îngrijoraţi şi eu mai puţin. Nu-mi fac niciun fel de probleme", a spus Iohannis, la Adevărul Live.
Klaus Iohannis va afla pe 30 septembrie dacă judecătorii de la Curtea Supremă vor merge mai departe cu procesul prin care inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate vor să dovedească că acesta a fost în stare de incompatibilitate. Asta după ce magistraţii au hotărât să decidă la sfârşitul lunii dacă cererea de recurs a ANI este admisibilă sau nu.