Klaus Iohannis: „Din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior”. Se renunță și la carantina de noapte!

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis a anunțat noile măsuriFoto: Administrația prezidențială
Klaus Iohannis a anunțat noile măsuriFoto: Administrația prezidențială

Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă susținută joi la Palatul Cotroceni, că masca de protecție nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise, din 15 mai. „Excepții fac piețele, târgurile, stații de transport în comun”, a precizat președintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii şi se elimină restricţiile de circulaţie de noapte, precum şi restricţiile referitoare la programul magazinelor.

El a făcut şi precizări referitoare la evenimentele private, însă măsurile în acest sens vor intra în vigoare de la 1 iunie, numărul permis de participanţi urmând să crească treptat la 1 iulie şi la 1 august.

Restricţiile nu mai sunt aplicate în cazul în care organizatorul garantează că toţi invitaţii sunt vacinaţi. Şeful statului a precizat că vom avea o relaxare pas cu pas şi că a fost întocmit un calendar până la 1 septembrie, după care va fi făcută o nouă evaluare.

Klaus Iohannis a anunțat noile măsuri de relaxare

„Vom avea o relaxare pas cu pas. Aceste relaxări sunt condiţionate de 2 factori importanţi – evoluţia pandemiei şi gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a precizat preşedintele. „Trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie și să revenim în august”, a mai spus Iohannis.

Conform preşedintelui, prima etapă de relaxare va avea loc în 15 mai. „Din 15 mai, se elimină portul măştii în exterior, cu câteva excepţii – pieţele, târgurile sau staţiile de transport public.

În mijloacele de transport va rămâne obligatorie, la fel şi în spaţiile închise. A doua măsură este eliminarea restricţiilor de circulaţie noaptea şi se elimină orice restricţii asupra programului agenţilor economici. Magazinele vor reveni la programul normal”, a explicat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, activităţile în aer liber vor fi posibile cu spectatori, cu 25% din locuri ocupate. „În interior vom avea câteva măsuri de relaxare din 1 iunie, când va creşte capaitatea de cazare, capacitatea de servire”, a subliniat Klaus Iohannis.

Nunți și botezuri fără restricții, dacă participanții sunt vaccinați

Acesta s-a referit şi la evenimentele private în exterior, care de la 1 iunie se vor putea desfăşura cu 70 de personae, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte atât de la 1 iulie, cât şi de la 1 august. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi. „E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școli”, a mai spus președintele.

„Am discutat despre pandemie, despre campania de vaccinare şi despre măsuri de relaxare. Peste un an de zile a durat până acum pandemia, a fost multă, prea multă suferinţă în România şi îmi pare rău pentru toţi cei care au suferit, însă trebuie să ne amintim şi de cei care au făcut posibilă genstionarea acestei pandemii”, a declarat Iohannis după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net