L-a adus pe lume, dar îl abandonează
E mică cât o franzelă şi tare frumoasă. Din păcate, mama ei nu o poate creşte. Părinţii nu o lasă să vină cu bebeluşul acasă, astfel că tânăra a început să-i caute o familie pe Facebook.
O cheamă Larisa Marina, are 21 de ani şi este din localitatea prahoveană Brebu. S-a trezit mamă pentru a doua oară, deşi nu şi-a dorit acest lucru. Pe 4 ianuarie a dus pe lume la Maternitatea din Câmpina o fetiţă superbă care a primit nota 10 la naştere.
”Fetiţa este perfect sănătoasă”, ne-a declarat Călin Tiu, managerul unităţii medicale. Cu sufletul strâns, tânăra nu şi-a abandonat micuţa pe stradă şi nici nu a aruncat-o la gunoi, aşa cum au făcut altele. A lăsat-o în spital, pentru că ştia că altfel părinţii, care sunt săraci, nu vor să o primească acasă. După care a cerut ajutorul pe Facebook. ”Bună seara! Aş vrea să dau o fetiţă abia născută spre adopţie. Nu vreau bani, vreau să ştiu că o ia o familie bună care o poate creşte aşa cum trebuie”, i-a scris Larisa unui cunoscut blogger.
Doar că vecinii tinerei nu s-au arătat deloc încântaţi de gestul făcut. ”Nu e normal. La ce l-a făcut. Ca să-l lepede acum? Părinţii nu au văzut-o? Ei sunt de vină”, a spus supărat un vecin al familiei fetei. Cazul a ajuns să fie intens mediatizat şi multe familii care nu pot avea propriii copii s-au arătat interesate. Din păcate, nu este deloc uşor să înfiezi.
“Acest copil e ca mulţi alţii. Mama a declarat că nu poate să-l crească. Zilele acestea va intra în custodia noastră. Dacă până la rudele de gradul IV nu va fi interesat nimeni să-l adopte, atunci va ajunge la un asistent maternal. Va putea fi înfiat apoi de familiile care sunt pe lista de aşteptare pentru adopţii. Prioritate o au familiile mai vechi”, a precizat Viorel Călin, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. Pe lista de aşteptare sunt în jur de 100 de familii care aşteapă să devină părinţi. Anul trecut, la Maternitatea Câmpina, cinci mămici au renunţat la pruncii lor pe care i-au abandonat în unitatea sanitară.
3.250 de copii sunt părăsiți și pot fi luaţi acasă
România este țara cu instinct matern amputat. Avem 57.581 de copii abandonați, iar părinţii care au recurs la acest gest condamnabil sunt în general extrem de săraci. Dintre micuții aflați în sistemul de îngrijire al statului doar 3.250 sunt adoptabili. Vorbim despre 1.874 care au vârste cuprinse între 7 şi 17 ani și de 546 sub 3 ani. Sute de cupluri așteaptă să înfieze, însă, majoritatea vor bebeluși. Dar cum procedurile simplificate sunt încă greoaie, anii trec, copiii părăsiţi cresc și ajung să nu-i mai vrea nimeni. An de an iau viața în piept în jur de 2.500 de tineri, care n-au avut niciodată o familie, dar încearcă să-și facă singuri un viitor. Noua lege a adopţiei a intrat în vigoare pe 12 august, iar, odată cu ea, timpul mediu necesar perfectării procedurilor a scăzut de la doi ani la mai puţin de 12 luni. În plus, copilul este declarat adoptabil de instanță în şapte luni. Scriptic, căci în realitate drumul până când poți lua acasă un copil nedorit de părinții naturali este la fel de greoi.