La puşcărie cu cei care abandonează câini!

La puşcărie cu cei care abandonează câini!

Ultima actualizare:

Veterinarii mai au de lucru câteva zile, până finalizează normele de aplicare a „Legii maidanezi", care se află acum în dezbatere publică. Ieri, reprezentanţii ANSVSA s-au întâlnit cu 30 de organizaţii pro şi contra câinilor fără stăpân şi au ascultat propunerile lor.

Toţi cei consultaţi au ajuns la concluzia că maidanezii trebuie să dispară de pe stradă şi că abandonarea animalelor pe domeniul public trebuie sancţionată sever. Urmează ca toţi câinii din ţară să fie înregistraţi şi microcipaţi.

„Legea Ionuţ", cum a fost denumită în amintirea copilului de 4 ani sfârşiat de câini, va fi mai mult o lege pentru adopţie a câinilor fără stăpân. În acest sens, se lucrează la o modernizare a acestei proceduri, inclusiv de la distanţă, iar angajaţii adăposturilor vor fi trimişi la cursuri.

Viorel Andronie, preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari a anunţat că singura metodă de eutanasiere a câinilor fără stăpân va fi injecţia letală. În curând, se va face o pagină de Internet specializată, pentru adopţii şi pentru animale dispărute de la domiciliu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
lamaie lamai istock jpg
tablou licitatie gertrude abercrombie jpg
d1b8f467 4991 42f6 a0f1 5f9a238584f3 jpg
inundatii creta profimedia jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
woman reading instructions covid test home jpg
014 Salonul Auto Bucuresti si Accesorii 2025 jpg
image png
image
image