Laura Codruţa Kovesi a câștigat la CEDO procesul intentat după revocarea din fruntea DNA

Ultima actualizare:

    CEDO i-a dat câştig de cauză Laurei Codruţa Kovesi, în procesul intentat după revocarea din fruntea DNAfoto: arhivă Click!
CEDO i-a dat câştig de cauză Laurei Codruţa Kovesi, în procesul intentat după revocarea din fruntea DNAfoto: arhivă Click!

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare.

În iulie 2018, Laura Codruța Kovesi a fost revocată din funcția de procuror-șef al DNA, după decizia Curții Constituționale a României.

”În hotărârea de astăzi a Camerei, în cazul Kovesi împotriva României (cererea nr. 3594/19), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în unanimitate, că a existat: o încălcare a articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi o încălcare a articolului 10 (dreptul la libertatea de exprimare) din Convenţia Europeană. Cazul a vizat înlăturarea reclamantului, în calitate de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, înainte de sfârşitul celui de-al doilea mandat, în urma criticilor sale asupra reformelor legislative din zona corupţiei. Ea a susţinut că, de asemenea, că nu a putut să conteste această decizie în instanţă. Curtea a constatat, în special, că nu a existat nicio modalitate pentru reclamant de a formula o cerere în instanţă împotriva demiterii sale, întrucât o astfel de procedură ar fi putut doar să examineze aspectele formale din decretul prezidenţial pentru înlăturarea ei şi nu argumentul său de fond că a fost eliminată incorect pentru criticarea modificărilor legislative din sfera corupţiei”, se arată în comunicatul de presă emis de CEDO, publicat de news.ro.

Judecătorii consideră că dreptul la libertatea de exprimare i-a fost încălcat, iar în calitatea sa de procuror-şef al DNA era în sarcina sa să-şi exprime punctul de vedere cu privire la modificări legislative de larg interes.

Kovesi a făcut plângere la CEDO în decembrie 2018

“Am formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care am arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte revocarea din funcţia de procuror şef al DNA ca urmare a Deciziei nr.358 din 30 mai 2018 pronunţată de Curtea Constituţională", transmitea Laura Codruța Kovesi.

Ea a atacat faptul că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituţional soluţionat la CCR, că instanţa a hotărât revocarea sa, dar că nu a fost citată, nici n-a avut posibilitatea de a se apăra.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net