Le-au luat-o casele la vale FOTO

Ultima actualizare:

    Zeci de săteni din Bisoca, Buzău, au fost evacuaţi din calea alunecărilor masive de terenFotografii: ştiridebuzău.ro
Zeci de săteni din Bisoca, Buzău, au fost evacuaţi din calea alunecărilor masive de terenFotografii: ştiridebuzău.ro

Peste 20 de localnici, femei, bărbaţi şi copii, din comuna buzoiană Bisoca au fost nevoiţi să doarmă pe la rude după ce locuinţele le-au fost distruse de masive alunecări de teren. Autorităţile au declarat stare de alertă pentru a-i putea evacua pe oameni.

Pe versantul unde sunt construite câteva zeci de gospodării din satul Lacurile, comuna Bisoca, au apărut falii şi cratere, iar întreaga suprafaţă de 3 kilometri pătraţi arată ca un aluat frământat. Fundaţiile caselor s-au scufundat, duşumelele s-au ridicat, iar zidurile clădirilor s-au năruit. În locuinţa familiei Neculai a năvălit un mal întreg de pământ, distrugând pereţii bucătăriei.

Sătenii privesc neputincioşi cum le dispare agoniseala de-o viaţă
Sătenii privesc neputincioşi cum le dispare agoniseala de-o viaţă

“Acum strângem şi plecăm la cantonul pădurarului, pentru că în căsuţa noastră nu se mai poate locui. Ieri a venit un mal de sus peste noi şi a distrus jumătate din bucătărie”, a declarat Elena Neculai pentru www.adevarul.ro. În sat e o agitaţie continuă. Ca să fie siguri că mai au din ce-şi construi case noi, oamenii s-au apucat deja să scoată ferestrele, uşile şi chiar acoperişurile. Sinistraţii sunt găzduiţi de rude şi vecini, însă pe viitor nu ştiu încotro s-o apuce. Necazul sătenilor care îşi scot de prin case bunurile i-a mobilizat pe localnici, care au sărit într-un gest de solidaritate să-şi ajute semenii la ananghie.

Pe locurile care încă mai sunt stabile sunt adunaţi saci cu haine, frigidere, maşini de spălat, televizoare, cam tot ce au strâns oamenii de-a lungul vieţii. Toţi îşi pun întrebarea de unde li se trage chinul pe care îl îndură acum. “Alunecarea de teren este la adâncime şi e posibil ca dedesubt să fie un strat de sare care traversează comuna şi probabil că pe roca de sare s-a infiltrat apă, iar terenul a luat-o la vale. Nu este exclus ca şi cutremurele din zonă, noi fiind aproape de Vrancea, să fi pus straturile de pământ în mişcare”, a declarat Gheorghe Beşliu, primarul comunei Bisoca. 

Mai bine moare decât să-şi părăsească locuinţa distrusă

Lucrurile salvate din case au fost duse într-o zonă sigură
Lucrurile salvate din case au fost duse într-o zonă sigură

O casă veche a fost distrusă în întregime, iar alte patru au fost evacuate după alunecările de teren de la Bumbești Pițic, judeţul Gorj. Terenul care a luat-o la vale a distrus și drumul sătesc, dar şi doi stâlpi de electricitate. 15 persoane, printre care și doi copii, au fost deja evacuate din satul Cârligei. Una dintre cele patru familii sinistrate a refuzat evacuarea și, de joi și până în prezent, a locuit tot acolo. Familia e compusă dintr-un bătrân trecut de 70 de ani, fiul său, soția sa și cele două fiice ale sale. Prefectul de Gorj a mers luni la fața locului și a reușit să convingă familia. Până la urmă, cei doi adulți și fiicele lor de șapte și trei ani au acceptat să se mute într-un modul, dar bătrânul refuză în continuare să-şi părăsească locuinţa. (Milena Dragomir)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
bebelus bona imagini jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net