Legea «locuinţă contra credit», cu plafon şi fără Prima Casă

Ultima actualizare:

    Pe 6 aprilie ar putea fi adoptată
Pe 6 aprilie ar putea fi adoptată

Legea dării în plată capătă, încet-încet, o formă care va conveni, probabil, atât băncilor cât şi potenţialilor beneficiari. Ultimele modificări anunţate de deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul ei, prevăd un plafon maxim de 250.000 de euro şi excluderea de la aplicare a creditelor acordate în cadrul porgramului Prima Casă.

După luni de zile în care discuţiile s-au purtat mai degrabă cu argumente emoţionale decât cu unele logice şi economice, ne îndreptăm spre o cale de mijloc în ceea ce priveşte legea ”casă contra credit”. A devenit o certitudine că Programul Prima Casă va fi exclus din lege, aşa cum au anunţat PNL şi PSD. După negocierile din ultimele zile, deputatul Daniel Zamfir a anunţat ultimele modificări aduse proiectului.

“Am avut din nou o întâlnire cu vicepreşedintele PSD Viorel Ştefan, la care au participat şi profesorul Piperea, vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica (PSD), şi Cătălin Voievozeanu de la AURSF. Concluziile sunt următoarele”:Legea dării în plată va intra în dezbaterea Comisiei juridice joi, 31 martie, iar miercuri, 6 aprilie, va intra la votul final în Camera Deputaţilor.

Daniel Zamfir, iniţiatorul «dării în plată»,  spune că noua formă va fi, probabil, cea finală
Daniel Zamfir, iniţiatorul «dării în plată», spune că noua formă va fi, probabil, cea finală
  • Ca şi PNL, şi PSD susţine că Legea dării în plată trebuie să se aplice fără discuţie creditelor în derulare, să beneficieze şi cei care au luat credite de nevoi personale cu ipotecă în vederea achiziţiei, construcţiei sau amenajării unor imobile cu destinaţia de locuinţă sau achiziţionării unui teren în vederea construcţiei unei case.
  • De asemenea, şi PSD e de acord că legea trebuie să se aplice şi celor care au fost deja executaţi, prin sistarea popririi pe venituri.
  • PSD va susţine menţinerea unui plafon, dar crescut la 250.000 de euro.
  • Şi PSD consideră că Programul Prima Casă trebuie exclus de la aplicarea legii.

Daniel Zamfir a tras şi o concluzie după noua rundă de negocieri. “Dacă varianta pe care am discutat-o acum va fi votată, eu cred că este acoperitoare pentru cele mai multe cazuri. Nu este perfectă. Însă eu personal cred că e mai important acum să treacă legea şi să beneficieze oamenii de ea cât mai repede, nu să fie executaţi şi lunile viitoare... Îmi menţin părerea că beneficiarii Programului Prima Casă nu trebuie excluşi, însă cred că e mai înţeleaptă decizia de a nu da prilej băncilor să şantajeze cu mărirea avansului sau Guvernului să desfiinţeze programul, pretextând existenţa acestei legi”, a scris Daniel Zamfir pe pagina lui de Facebook.

Cea mai ieftină garsonieră costă 18.900 de euro

Târgul imobiliar poate fi vizitat azi între  orele 10.00 şi 20.00, iar mâine până  la ora 17.00. Intrarea costă 5 lei
Târgul imobiliar poate fi vizitat azi între orele 10.00 şi 20.00, iar mâine până la ora 17.00. Intrarea costă 5 lei

Preţuri pentru toate buzunarele la Târgul Imobiliar Naţional (tIMOn), deschis până duminică, inclusiv, în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. Chiar dacă nu s-a stabilit forma finală pentru legea dării în plată, românii sunt speriaţi că avansul pentru „Prima Casă” se va mări, aşa că se grăbesc să-şi cumpere casa mult visată. Dezvoltatorii ţin pasul cu cererea şi vin cu tot felul de oferte.Cea mai ieftină garsonieră. Cel mai mic preţ din târg se regăseşte la o garsonieră din Şoseaua Fundeni: 18.900 € (cu TVA inclus). Locuinţa are 35 mp şi se predă la cheie (gresie, faianţă, parchet, calorifere şi centrală). În acelaşi ansamblu din zonă un apartament cu două camera costă 22.500 € (42 mp), iar pentru cel cu trei camere plăteşti 39.900 € (70 mp).Casa verde. În sectorul 5, un investitor din Moldova dezvoltă un proiect de 32 de vile, cu consum redus de energie. Acestea utilizează încălzirea geotermală şi, potrivit calculelor, proprietarii ar urma să plătească pe timpul iernii doar 13 € pentru întreţinere. Preţul unei case porneşte de la 83.700 € + TVA 5%.Iei apartamentul şi primeşti mobilă şi grădină. Un dezvoltator din Herăstrău oferă celui care cumpără un apartament cu două camere: mobilare completă, o grădină de 60 mp, boxă şi loc de parcare. Preţu l este de 131.000 € +TVA.Vila lui Spiru Haret, la vânzare. Pe strada Gheorghe Manu nr.7, găsim Casa Memorială Spiru Haret, în care reformatorul învăţământului românesc a locuit alături de soţia sa, Ana. Casa a fost renovată şi este scoasă la vânzare pentru 1,9 milioane €. Are trei etaje, patru băi şi o suprafaţă de 750 de mp construiţi şi 550 mp utili.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net