Liviu Luca, ţinut din «mila» nepoatelor în conacul de la Păuleşti

Ultima actualizare:
Impresionanta moşie este  compusă din cinci corpuri  de clădire, cramă, grajduri,  bazin piscicol şi heliport
Impresionanta moşie este compusă din cinci corpuri de clădire, cramă, grajduri, bazin piscicol şi heliport

Părinţii, nevasta, dar şi nepoatele minore. Toţi sunt băgaţi de Liviu Luca în caracatiţa banilor furaţi de la Petrom Service. Pentru ca legiuitorii să nu ajungă la el, sindicalistul a trecut conacul de la Păuleşti, construit din cele 15 milioane de lei devalizate, în proprietatea rudelor.

A visat să aibă cea mai mare moşie din Prahova. Şi a reuşit! Însă nu din bani munciţi. Liviu Luca (62 de ani), celebrul sindicalist de la Petrom Service (devenit PSV Company) s-a folosit de fondurile societăţii ca să-şi îndeplinească dorinţa. Peste 15 milioane de lei au fost devalizate, în perioada 2005-2009, după cum afirmă procurorii DIICOT, sumă cu care a fost construit ”Ansamblul de locuinţe şi anexe gospodăreşti”, din Păuleşti. Dar nu a făcut asta singur, ci ajutat atât de directorii de la Petrom Service, cât şi de firme interpuse, şi chiar de rude.

Potrivit referatului anchetatorilor, în 2002, Liviu Luca a solicitat autorizaţie de construcţie la Primăria Păuleşti, pe care a obţinut-o un an mai târziu. Până în iunie 2004, toate documentele emise au fost pe numele lui. ”Pentru a ascunde cine este adevăratul beneficiar al ansambului de locuinţe a fost înfiinţată, în iunie 2004, firma Profesional Corpconsult, iar lucrarea a fost predată societăţii, care dorea chipurile să-şi construiască un sediu social în Păuleşti”, arată procurorii. În decembrie 2010, la un an după ce conacul a fost gata, Profesional Corpconsult l-a vândut părinţilor sindicalistului, Victor şi Lidia Luca, pentru 8.000.000 de lei, în două tranşe. Cei doi sunt pensionari, iar în urma verificărilor făcute la ANAF, oamenii legii au constatat că aceştia nu au obţinut venituri care să le permită o asemenea tranzacţie.

În ianuarie 2011, moşia era donată strănepoatelor Cristina şi Diana Dumitrache, ambele minore. Donaţia a fost evaluată la 1,84 milioane de lei. Liviu Luca stă la Păuleşti, împreună cu soţia şi cu familia fiicei sale – nepoatele proprietare şi ginerele. Luni seară a fost reţinut, iar aseară a fost eliberat sub control judiciar, dar procurorii au făcut contestaţie.

Moşia se întinde pe 8 hectare

Liviu Luca este acuzat că a constituit o grupare care a prejudiciat Petrom Service SA cu peste 15 milioane de lei, sumă strânsă şi din cotizaţiile angajaţilor. Banii, care apăreau în acte că fuseseră decontaţi pentru lucrări efecutate la sediul Petrom din Bucureşti, au plecat de fapt în buzunarul sindicalistului. Cu ei, spun anchetatorii, şi-ar fi ridicat domeniul impresionant de la Păuleşti. Acesta se întinde pe aproape 8 hectare, unde au fost ridicate de-a lungul anilor cinci case, piscină interioară, bazin încălzit pe trei niveluri pentru peşti exotici, parc cu foişoare, cramă şi un heliport.


    Impresionanta moşie este  compusă din cinci corpuri  de clădire, cramă, grajduri,  bazin piscicol şi heliport
Impresionanta moşie este compusă din cinci corpuri de clădire, cramă, grajduri, bazin piscicol şi heliport


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
pusculita profimedia jpg
colaj casa (39) jpg
1 mere supermarket cu substanta cancerigena jpg jpeg
kiwi616 firefly 2713649 jpg
colaj casa (38) jpg
adelinazw breakfast 7107438 jpg
image
image