Locul misterios din România care ascunde tuneluri subterane. Mulți nici n-au auzit de el
Cetatea Ardud atrage din ce în ce mai mulţi turişti interesaţi de istoria zbuciumată a locului. Una dintre legende spune povestea unei fete care ar bântui şi astăzi pivniţele cetăţii. Principele Rakoczy al II-lea a construit sub cetate o pivniță cu trei ieșiri. Acest loc are o importanță strategică, aflându-se pe o colină de pe care se poate observa o mare parte din oraș.
De unde își trage numele Cetatea Ardud
Fortăreața a fost refăcută în urmă cu mai mulți ani din fonduri europene, iar astăzi este vizitată de mulți turiști care ajung în Satu Mare, atrași de poveștile de aici și de istoria care învăluie această cetate. De asemenea, acest loc se numără în prezent printre obiectivele turisitce din Satu Mare pe care nu trebuie să le ratezi dacă ajungi în zonă.
Ardud, denumită în maghiară Erdod și în germană Erdeed, își trage numele de la vechile păduri care acopereau regiunea înconjurătoare. Orașul are o istorie îndelungată, atestată documentar încă din anul 1215, când apare menționată sub numele de Herdeud. Primele dimensiuni ale Cetății Ardud și momentul începerii și finalizării construcției sunt consemnate pentru prima dată în 1518.
În 2006, Ardudul a primit statutul de oraș
Biserica Romano-Catolică din Ardud, ridicată de Bartolomeu Dragfi în 1482, a fost restaurată în urma distrugerilor provocate de armatele turcești în 1565, după ce familia Karoly a preluat domeniul și implicit biserica. În perioada medievală, Ardudul a cunoscut o viață economică prosperă, care a susținut existența cetății și a garnizoanei sale. Administrând un teritoriu considerabil, Ardudul număra în 1566 trei târguri și 56 de sate.
Cu sosirea familiei Karoly în 1726, Ardudul a fost colonizat de șvabi, intrând într-o nouă eră. În 1898, călugărițele catolice au preluat școala de fete și au înființat o grădiniță, iar în 1901 s-a terminat construcția școlii pentru băieți, sub tutela Bisericii Romano-Catolice.
Comunitatea șvabilor a întemeiat în 1905 prima societate de credit, iar în 1929 s-a înființat o filială a Băncii Șvăbești din Timișoara. Biserica Greco-Catolică din Ardud s-a constituit în 1907, la inițiativa protopopului Ludovic Mărcuș, iar în 1923 preotul greco-catolic Petru Hertzeg s-a stabilit la Ardud. După Primul Război Mondial, Ardudul a devenit parte a Regatului României.În 2006, Ardudul a primit statutul de oraș, marcând un nou capitol în evoluția sa. Astăzi, Cetatea Ardud este un obiectiv turistic la mare căutare de turiștii care ajung în zonă.
Legenda cetății Ardud
Cetatea Ardudului nu este doar învăluită de istorie, ci este înconjurată de mister și povești înspăimântătoare, dar tocmai acestea o fac și mai atrăgătoare. Legenda care o înconjoară se leagă de figura istorică a prințesei Vilma, fiica principelui Francisc Rákóczi al II-lea. Legenda Cetății Ardud se leagă de tainele unui tunel întunecat care se spune că făcea legătura între cetate și Castelul din Carei.
Povestea își are rădăcinile în strategiile armatei austriece care, incapabilă să înfrunte curuții, a trimis un ofițer chipeș pentru a seduce fiica principelui Rakoczi. Prințesa Vilma, răvășită de dragoste, i-a dezvăluit secretul tunelului. Dar trădarea ei a dus la prinderea tatălui ei, prințul, care, într-o încercare disperată de a scăpa, a intrat în tunel, blestemând-o pe fiica sa. Legenda spune că fantoma prințesei Vilma bântuie încă tunelul și poate fi eliberată doar de un tânăr curajos, capabil să treacă de trei probe dificile. În cadrul acestei legende, se vorbește și despre biserica din Acâșâ.
O bijuterie a regiunii, Biserica din Acâș, construită acum peste 800 de ani, are și ea o poveste tulburătoare care îi intrigă pe localnici și turiști.. Deși are mai mult de opt secole vechime, rămâne netencuită, iar mortarul nu se leagă de cărămida din care este construită.
Toate încercările de a aplica tencuială au eșuat, iar toate blestemele aruncate asupra bisericii, inclusiv cele ale călugărilor alungați în timpul Reformei lui Martin Luther, au condamnat-o să rămână așa pentru totdeauna.
O altă legendă spune că, pentru a se proteja de invazie, turcii au respectat lăcașurile de cult care aveau semiluna islamică. Din acest motiv, se spune că turcii nu au atacat biserica din Acâș în timpul distrugerii din 1642
