Loteria Fiscală: în iunie se vor extrage bonuri pentru două luni

Ultima actualizare:

    Guvernul continuă inovațiile în ceea ce privește Loteria fiscală
Guvernul continuă inovațiile în ceea ce privește Loteria fiscală

Guvernul trage de timp cu Loteria Fiscală. Surse guvernamentale au declarat pentru siteul economica.net preluat de Mediafax, că extragerea pentru bonurile din aprilie și mai se va face în iunie

Deși încă nu s-a stabilit data exactă se știe că Pentru bonurile din luna iunie se va face în luna iulie. Apoi va merge lunar, potrivit legii.

Pentru a participa la loterie sunt valabile bonurile fiscale achitate cu cardul, cu bonuri de masă, precum şi cele eliberate de casele de schimb valutar sau de firme neplătitoare de TVA.

La loteria bonurilor fiscale poate participa orice persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani.

Astfel, în cadrul loteriei bonurilor fiscale se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale a avut loc luni, 13 aprilie, iar bonurile câştigătoare au fost cele cu valoare de 6 lei (fără a ţine cont de subdiviziunile leului), din data de 7 februarie.

LOTERIA BONURILOR FISCALE. Până în prezent au fost depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiului pus la bătaie de ANAF la Loteria Bonurilor Fiscale. Astfel, valoarea câștigului a ajuns la 66 de lei pe fiecare bon fiscal cu valoarea cuprinsă între 6 și 6,99 lei emis la 7 februarie. Ministrul Finanţelor a declarat recent că se caută soluţii pentru ca premiile de la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase.

LOTERIA BONURILOR FISCALE. Cei care nu au depus cererile până acum, mai au timp până pe 13 mai să meargă la sediul ANAF de care aparțin cu domiciliul, să depună în original bonul fiscal, copia actului de identitate și o cerere de revendicare a premiului.Aceștia pot solicita o copie a bonului cu mențiunea că este "conform cu originalul". Pe cerere este nevoie de datele personale, contul bancar unde vor fi livrați banii câștigați și informații de pe bonul fiscal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net