Lucian Bute: «Sunt mândru că sunt român şi că v-am putut face fericiţi»

Ultima actualizare:

"Sunt sportiv de 15 ani, dar ca în această seară nu m-am simţit niciodată. A fost un sentiment foarte plăcut, sunt mândru că sunt roman şi că am făcut o Românie fericită. Nu pot exprima în cuvinte ce am simţit în această seară, sunt foarte emoţionat. E pentru prima dată când mama şi surorile au fost lângă mine, toată familia. A fost senzaţional, vă mulţumesc mult!", a spus pugilistul, lăsând să i se vadă lacrimile de fericire.

"Am aşteptat acest moment de patru ani, iar acum s-a întâmplat. Urmează unificarea centurilor, la anul voi veni în România cu două centuri, vă promit. A fost un adversar dificil, a avut strategie, dar a funcţionat din plin stânga. Nu am forţat acest KO, nu m-am aşteptat ca lovitura să iasă atât de bine. Decât să plângă mama, mai bine să plângă mama lui. Îmi pare rău pentru el, dar acesta este sportul. 9 iulie va ramane o zi unică pentru mine, am câştigat în faţa românilor mei" a mai declarat Lucian Bute imediat după partida cu Jean Paul Mendy.

Lucian Bute a dedicat din nou victoria românilor: "Mulţumesc din nou familiei mele, mamei mele, dedic victoria românilor. Eu vin cu drag să boxez în România, oricând, Interbox e alături de mine, ei au trăit momente excepţionale aici. În această seară, România a fost capitala boxului mondial. S-a vorbit de România, de Bucureşti, de bine, de ce trebie să găsim lucruri care să mânjească această bucurie? Eu sunt mândru că sunt român, am venit cu tot sufletul".

Citeşte şi:

LIVE / Mister KO i-a dat decisiva în runda a patra

Lucian Bute: Acel KO a venit fără să mă forţez

VIDEO Bute, aclamat de sute de persoane în Piaţa Universităţii

Lucian Bute: «Decât să plângă mama, mai bine să plângă mama lui!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
coada imigrari IGI jpeg
image
image
image
image
image
image
Locul din orașul Slănic, Prahova, unde s-a stabilit un perimetru de siguranță în urma surpării unei străzi. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
focsa si sotia jpg
protest fabrica Ludus jpeg
img jpg
conac le richmond jpg
Card bancar plată cu cardul FOTO Shutterstock jpg
Printul Paul Lambrino de Romania si Printesa Lia (3) jpg
vama veche foto Digital Adviser2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net