Ludovic Orban iese din autoizolare! Al doilea test pentru coronavirus, negativ
Ludovic Orban poate răsufla ușurat. Rezultatul testului pentru coronavirus în cazul premierului este negativ, astfel că şeful Guvernului poate ieşi din izolare pentru a-şi relua activitatea la Palatul Victoria. Ludovic Orban a intrat în autoizolare pentru 14 zile, la Vila Lac 1, după ce a intrat în legătură cu senatorul PNL Vergil Chițac, diagnosticat cu noul coronavirus.
”Premierul Ludovic Orban, precum şi membri ai Guvernului, au primit rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19), acesta fiind unul negativ”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Premierul Ludovic Orban s-a autoizolat la Vila Lac după ce, la reuniunea Biroului Politic Naţional al PNL din 9 martie, s-a numărat printre persoanele care au avut contact cu senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus. Testul făcut de premier în data de 13 martie a avut rezultat negativ.
Tot guvernul a fost testat pentru coronavirus, după ce s-a aflat că Vergil Chițac este bolnav
De asemenea, miniştrii care au fost testaţi la Parlament au ravut de atunci rezultate negative, fiind vorba despre Victor Costache, Raluca Turcan, Nicolae Ciucă, Florin Cîţu, Virgil Popescu, Adrian Oros, Marcel Boloş, Marcel Vela, Ionuţ Stroe, Costel Alexe, Bogdan Gheorghiu şi Ion Ştefan.Liderul PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri că, având în vedere că senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii conducerii liberale se vor izola la domiciliu, iar toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze.