Mai ai zile de concediu? O grevă iminentă ți-ar putea strica vacanța

Ultima actualizare:

    Turiștii vor fi nevoiți să plece în vacanță mai devreme sau să renunțe de tot la concediu
Turiștii vor fi nevoiți să plece în vacanță mai devreme sau să renunțe de tot la concediu

Mii de români care și-au programat vacanțe în afara țării în această perioadă sunt la un pas de a-și rata concediul. Controlorii detrafic aerian din România amenință cu greva generală, organizată la 1 septembrie, dacă u li se rezolvă toate revendicările. Autoritățile din domeniul turismului spun că o eventuală blocare a activității controlorilor va aduce prejudicii turisților și mari pierderi materiale agențiilor de turism.

Circa 300 de zboruri cu destinații externe sunt în pericol, după anunțul făcut de controlorii de trafic aerian ai ROMATSA, care sunt hotărâți să intre în grevă generală începând cu 1 septembrie. Mii de români ar trebui să se afle la bordul acestor aeronave în luna septembrie, după ce și-au rezervat vacanțe externe la începutul toameni. O eventuală întrerupere sau diminuare a activității controlorilor de trafic aerian ar perturba programul zborurilor în aeroporturile din țară. Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism spun că o grevă a personalului ROMATSA ar aduce mari prejudicii furnizorilor de servicii turistice.

Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută faţă de clienţii noştri. Riscăm, în momentul de faţă, să stricăm planurile a mii de turişti, mulţi dintre ei având rezervată vacanţa din timp, după propriile coordonate. Agenţiile vor face tot posibilul să găsească cele mai bune soluţii, însă chiar şi în aceste cazuri, s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea. Sperăm să se ajungă la o înţelegere şi să se renunţe la greva generală”, a declarat Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Reprezentanții ANAT spun că în lunile august și septembrie, operatorii din turism aveau de oferit 80 de zboruri pe săptămână, însă acum acestea sunt incerte. Turoperatorii caută soluții alternative pentru transportul turiștilor spre și dinspre destinațiile de vacanță. „Fie zborurile vor fi realizate mai devreme de data planificată sau amânate cu o zi, fie dirijate spre aeroporturi din afara României. Nu ştim deocamdată nimic sigur, pentru că nu ştim cât durează greva generală a angajaţilor Romatsa. Obiectivul nostru, pentru care vom depune un efort imens şi ne va produce pierderi indiferent de soluţia adoptată, este ca turiştii noştri să nu simtă acut efectele acestei situaţii”, declară Dan Goicea, preşedintele ANAT Bucureşti-Ilfov şi preşedinte al Comisiei Turoperatori/Outgoing a ANAT.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net