Mama polițistului Bogdan Gigină nu-și mai revine. ”Mi-e dor de tine, copilul meu. Nu mai știu ce să fac cu viața mea”
Mama polițistului Bogdan Gigină nu-și mai revine. Femeia își plânge fiul la cinci ani de la cumplita moarte și se tânguie pe Facebook, acolo unde postează mesaje, care-ți sfâșie sufletul. ”Mi-e dor de tine copilul meu. Nu mai știu ce să fac cu viața mea”, a scris Carmen Gigină.
Moartea timpurie a unicului său copil a distrus-o pe Carmen Gigină. Bogdan Gigină, polițistul de la Brigada Rutieră, avea 28 de ani când s-a prăpădit. S-a întâmplat pe 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, pe Calea Știrbei Vodă. Ploua cu găleata, era întuneric, iar el deschidea cu motocicleta coloana oficială a lui Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier și ministru de Interne.
Polițistul Bogdan Gigină a ajuns cu motocicleta într-o groapă
Era zorit prin cască, iar în timp ce gonea pe carosabilul ud cu 84 km/h, după cum s-a stabilit în timpul anchetei, a derapat pe marcajul lucios de la trecerea de pietoni, a pierdut controlul și a ajuns în groapa adâncă de trei metri, săpată pe mijlocul străzii. S-a făcut praf!
De la tragedie au trecut aproape cinci ani, însă mama lui îl plânge fără încetare.
”Doar amintiri frumoase, amintiri de care mi-e dor, mi-e dor de tine copilul meu! Mi-e dor de viața noastră! Nu am mai știut ce să fac cu mine și cu viața mea, fără copilul meu trăiesc și totuși sunt absentă. Mă trezesc și mi-e teamă să deschid ochii. Rememorez în fiecare dimineață și sper să fi trăit un vis urât, dar mă ridic și deschid ochii pe fotografia cu bandă neagră în colț și încerc să trec peste o nouă zi. O zi cu tine în suflet, copilul meu”, a postat Carmen Gigină pe contul său de socializare.
Gabriel Oprea, acuzat de ucidere din culpă
DNA a finalizat pe 1 mai 2018 dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Procurorul de caz a propus trimiterea în judecată a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, fiind acuzat de abuz în serviciu și ucidere din culpă.
El ar fi beneficiat de coloana oficială cu motociclist antemergător deși nu avea dreptul.
Coloana îl însoțea pe Oprea la întoarcerea acasă de la o unitate a SRI.
În plus, anchetatorii susțin că fostul demnitar ar fi determinat dispozitivul de însoțire să meargă foarte repede în oraș, în condiții de ploaie, toamna târziu.
Ancheta a fost greoaie pentru că procurorii DNA au avut de audiat peste 60 de persoane, la cererea apărării. Au fost făcute două expertize și s-a cerut declasificarea mai multor documente, printre care comunicarea dintre polițist și dispecerat.
Judecătorii de la Tribunalul București au decis pe 10 ianuarie 2019 ca dosarul să fie retrimis la DNA.
Inițial, DNA a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă Instanţa Supremă şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.
Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă în prezent.
Citește și:
https://www.click.ro/news/national/primele-imagini-de-la-inmormantarea-politistului-bogdan-gigina
https://www.click.ro/news/national/ce-nu-s-stiut-despre-accidentul-politistului-bogdan-gigina
https://www.click.ro/news/national/5-mistere-dupa-moartea-politistului-din-coloana-ministrului-oprea