Mamei i s-a interzis să mai stea la ore cu copilul nevăzător

Mamei i s-a interzis să mai stea la ore cu copilul nevăzător

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Revoltată! Eugenia Grecu, mama lui Rareş, un copil nevăzător în vârstă de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Ploieşti, acuză conducerea şi câţiva profesori că încalcă dreptul elevilor cu cerinţe speciale.

Femeia susţine că nu i se mai permite să-şi însoţească băiatul la cursuri, deşi prezenţa la ore a unui adult în cazul unor copii cu handicap grav este reglementată de un ordin emis în 2016 de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De cealaltă parte, reprezentanţii colegiului o acuză pe mamă că şi-a depăşit atribuţiile de însoţitor, implicându-se în actul educaţional, prin intervenţiile din timpul orelor de curs. Rareş e unul dintre elevii eminenţi ai liceului, acrie adevarul.ro. A luat examenul de capacitate cu 7,93 şi a fost declarat admis la examenul susţinut pentru clasa de filologie bilingv limba franceză. El a fost însoţit în clasă şi asistat la oră de mama sa încă din clasa a III-a.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
480671886 1063660585799629 7642306113640146047 n jpg
robinet istock jpg
bebelus columbia cutremur salvat captura video jpg
image png
image png
image png
image png
image
image