Managerul Circului Globus a fost demis

Ultima actualizare:

    Victor Coman câștigase concursul pentru manager la Circul Globus în mandatul de primar al lui Sorin Oprescu
Victor Coman câștigase concursul pentru manager la Circul Globus în mandatul de primar al lui Sorin Oprescu

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, vineri, că l-a demis pe managerul Circului Globus, Victor Coman, în urma incendiului de joi, în care au murit 11 animale relatează news.ro.

Coman declara, joi, pentru News.ro că în grajdurile instituţiei din şoseaua Petricani din sectorul 2 al Capitalei, unde se aflau adăpostite animalele pensionate ale circului, iar printre cele care au murit în incendiu se aflau şi câteva din proprietatea unei dresoare din Ucraina.

În plus, el a afirmat că îngrijitorii au dat alarma târziu pentru că au încercat să stingă singuri incendiul şi să scoată animalele din cuști.

”În şoseaua Petricani erau adăpostite animalele pensionate ale circului. Anul trecut, de acolo, am dus doi lei, trei tigri şi o cămilă albă la Grădina Zoologică din Braşov şi urma să le găsim şi celorlalte astfel de locuri”, a declarat joi Coman pentru News.ro.

Victor Coman a mai spus că nu ştie de ce doi dintre tigri nu au ieşit din cuşcă şi a menţionat că în clădirea arsă nu se aflau furaje depozitate.

Întrebat dacă există autorizaţii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru această clădire, managerul circului a spus că imobilele respective sunt administrate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement: ”Clădirile sunt preexistente. Vă daţi seama că există autorizaţii. Sunt clădirile Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement. Noi doar am reparat acoperişul anul trecut”.

Incendiul la grajdurile în care se aflau animale de la Circul Globus a izbucnit în jurul orei 5.00 şi a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Incendiul a cuprins pereţii clădirii în care se află grajdurile cu animale ale Circului Globus şi o parte din acoperiş. De asemenea, flăcările au cuprins şi o clădire administrativă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, în urma incendiului au murit 11 animale: patru pisici, doi porci vietnamezi, doi tigri şi trei câini.

De asemenea, pompierii au reuşit să salveze alte peste 20 de animale: şapte tigri, două cămile, doi tauri, un cal, doi ponei, un cangur, trei ogari şi câteva capre.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net