Marcel Vela va răspunde la şapte întrebări de la cetăţeni, în fiecare zi de miercuri
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi seară, că va răspunde, în fiecare zi de miercuri, printr-un video postat pe pagina sa de Facebook, la şapte întrebări pe care le va primi tot pe Facebook de la cetăţeni. Întrebările la care va răspunde vor fi alese aleatoriu.
Ministrul Marcel Vela a scris, marţi seara, pe pagina sa de socializare, că îşi doreşte un dialog permanent cu românii şi că întotdeuna a încurajat dialogul deschis. ”Nu am putut să rămân indiferent în faţa multitudinii de mesaje şi comentarii primite din partea dumneavoastră. Aşa cum vă anunţam, îmi doresc să rămânem într-o discuţie continuă şi contructivă. Întotdeauna am încurajat şi voi încuraja dialogul deschis şi liber, iar mai presus de acesta voi aprecia mereu relatările dumneavoastră din teritoriu, întrebările dar şi opiniile exprimate coerent indiferent dacă sunt pozitive sau negative. Critica a fost mereu un element care a dus către evoluţie şi tocmai din acest motiv îmi doresc să fiu mai aproape de părerile dumneavostră”, a scris Vela pe Facebook.
Cum poți să îi adresezi întrebări lui Marcel Vela
Ministrul de Interne spune că şi-a propus ca în fiecare zi de miercuri să răspundă unor întrebări prin intermediul unui filmuleţ. ”Cu acest scop în minte, mi-am propus ca în fiecare zi de miercuri, începând de mâine (22 aprilie), să răspund întrebărilor venite pe contul meu public de social media. Mâine dimineaţă printr-o postare o să lansez invitaţia către dumneavoastră de a-mi scrie întrebările pe care le aveţi pentru mine. La şapte dintre acestea, alese în mod aleatoriu, voi răspunde într-un video la final de zi. Menţionez de asemenea faptul că voi răspunde doar persoanelor ce folosesc un limbaj adecvat lipsit de injurii şi celor ce deţin un cont real de Facebook”, a mai scris Vela.
Citește și: