Marile controverse rămase după prima declaraţie a lui Gabriel Oprea

Ultima actualizare:

    După mai bine de cinci zile, vicepremierul a încercat să ofere nişte  explicaţii. Nu prea a reuşitFoto: Mediafax
După mai bine de cinci zile, vicepremierul a încercat să ofere nişte explicaţii. Nu prea a reuşitFoto: Mediafax

Cinci zile şi jumătate, sau 136 de ore, sau 8.160 de minute. De atât timp a avut nevoie vicepremierul Gabriel Oprea să ofere primele “explicaţii” după accidentul în care a murit un poliţist ce făcea parte din coloana lui oficială. A vorbit mult şi nu a spus mare lucru. A reluat, în mare, textul din comunicatele seci ale subalternilor săi. A recunoscut, probabil fără să vrea, că nu a oprit să vadă în ce stare este poliţistul.

Marile controverse rămase după prima declaraţie a lui Gabriel Oprea: unde se ducea ministrul, de ce avea coloană oficială şi câte informaţii a dat procurorilor în mod real?

Gabriel Oprea a făcut luni, la cinci zile după moartea poliţistului Bogdan Gigină, prima declaraţie publică. Şeful MAI a citit un mesaj, fără să accepte întrebări de la ziarişti, astfel că unele mari controverse din cazul morţii poliţistului aflat în coloana sa oficială au rămas valabile. Oprea a risipit un singur mister, declarând că nu s-a oprit la locul accidentului, dar alte mari controverse rămân fără răspuns.

A recunoscut ceea ce ştiam deja: nu a oprit la locul accidentului

Oprea a risipit un singur mister, declarând că nu s-a oprit la locul accidentului. El a explicat că un poliţist din coloana sa a văzut accidentul, a coborât din autoturismul aflat în faţa celui oficial şi a făcut semn maşinii în care era vicepremierul să meargă mai departe.


    300 de motocicliști l-au comemorat sâmbătă, iar poza cu Bogdan a fost liptă pe motoare
300 de motocicliști l-au comemorat sâmbătă, iar poza cu Bogdan a fost liptă pe motoare

Cum a relatat Oprea versiunea sa: “La un moment dat, coloana s-a oprit. Nu am ştiut de ce. Eu nu am văzut accidentul. Nu am ştiut că este vorba despre un accident. Am văzut doar maşina de poliţie din faţă oprită şi pe cei doi poliţişti coborând şi alergând. Unul dintre ei ne-a făcut semn să continuăm deplasarea şi maşina în care mă aflam a pornit de pe loc. Maşina de poliţie şi cei doi colegi rămăseseră acolo. Abia după ce depăşisem locul accidentului, am aflat ce s-a întâmplat”. Cum a relatat evenimentul Poliţia Capitalei în 22 octombrie: “Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”.

De unde venea şi unde se ducea Oprea?

Gabriel Oprea nu a lămurit misterul traseului său prin Bucureşti. El a spus doar că “accidentul s-a petrecut în seara zilei de 20 octombrie, în timpul unei deplasări desfăşurate în interes profesional”. Vicepremierul nu a spus de unde venea şi unde se ducea, în condiţiile în care există speculaţii că el fusese la un restaurant şi se îndrepta spre casă. 

Avea dreptul Oprea la coloană oficială sau nu?

Gabriel Oprea nu a spus nimic despre motivul pentru care avea coloană oficială. El a declarat doar că deplasarea se desfăşura “în interes profesional” şi a adăugat că “în ceea ce priveşte speculaţiile potrivit cărora în activitatea mea aş fi încălcat legea sau aş fi utilizat dispozitiv de însoţire în trafic fără temei legal, vreau să vă asigur că acestea sunt complet nefondate”. Codul Rutier spune că doar patru demnitari români au dreptul să beneficieze zilnic de coloane oficiale (preşedinte, premier, şefii Parlamentului), cărora li se adaugă şi miniştrii care au nevoie să se deplaseze în regim de urgenţă. Între “regimul de urgenţă” şi “interesul profesional” este o diferenţă.


    Motocicleta a fost scoasă din groapă cu un utilaj
Motocicleta a fost scoasă din groapă cu un utilaj

Au dat Ministerul de Interne şi Poliţia informaţiile cerute de Parchet?

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (cel care instrumentează dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină) a arătat duminică, într-un comunicat oficial, că a primit “parţial” informaţiile solicitate de la Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Conform hotnews.ro, procurorii au cerut “actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului”.

La doar o zi după comunicarea Parchetului, Gabriel Oprea a declarat că “Ministerul de Interne şi structurile subordonate pun la dispoziţia Parchetului, cu promptitudine, toate informaţiile solicitate”. 

De ce poliţistul Gigină era în misiune pe motocicletă, pe ploaie?

Gabriel Oprea nu a oferit informaţii despre motivul pentru care deplasarea sa prin Bucureşti, pe o vreme ploioasă, necesita prezenţa unui motociclist, ştiut fiind că însăşi Poliţia Română recomandă motocicliştilor să evite circulaţia pe ploaie.


    Bogdan Gigină
Bogdan Gigină

Click! spune:

Accidentul a avut loc pe 20 octombrie, puțin după ora 19.00. Ploua cu găleata, iar Bogdan Gigină îi deschidea calea vicepremierului Gabriel Oprea, moment în care a derapat cu motocicleta și a căzut într-o groapă, aflată pe str. Știrbei Vodă. După 36 de ore la tragedie, Poliția Capitalei a recunoscut că agentul de 28 de ani se afla în coloana demnitarului. 

Motocicleta a fost scoasă din groapă cu un utilaj
Motocicleta a fost scoasă din groapă cu un utilaj

Televiziunile: unele au relatat pe larg... 

Tragedia care a dus la moartea poliţistului Bogdan Gigină a provocat reacţii diferite şi în rândul mass-media. De la posturi care au tăcut mâlc, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, până la cele care au relatat cu profesionalism desfăşurarea evenimentelor. Click! face o radiografie a felului în care au tratat televiziunile acest subiect. 

- Digi 24

Postul de ştiri a tratat cel mai amplu acest subiect. Multe dintre mărturiile celor care au văzut accidentul dar şi al celor care acuzau încercări de muşamalizare au fost difuzate de acest post post. Începând de miercuri, a doua zi după accident, Digi24 a avut în toate jurnalele zilei ştiri despre tăcerea celor responsabili şi despre relatările martorilor. Au tratat pe larg şi mitingul de protest de duminică. 

300 de motocicliști l-au comemorat sâmbătă, iar poza cu Bogdan a fost liptă pe motoare
300 de motocicliști l-au comemorat sâmbătă, iar poza cu Bogdan a fost liptă pe motoare

- Pro TV

Manifestaţiile în care s-a cerut demisia lui Gabriel Oprea au fost subiectul de deschidere al Ştirilor Pro TV de la ora 19.00. De altfel, postul a tratat pe larg acest subiect în principalul jurnal al zilei începând de miercuri, a doua zi după tragedie.

- TVR 1 

Subiectul accidentului motociclistului a fost tratat în detaliu şi la Jurnalul postului public. TVR 1 a vorbit duminică atât despre declaraţia preşedintelui Iohannis, care a cerut lămuriri premierului şi procurorilor, dar şi despre poziţia Parchetului, potrivit căreia Ministerul de Interne nu a furnizat toate datele necesare anchetei. Conform site-ului “paginademedia.ro”, TVR 1 a relatat şi despre mitingurile desfăşurate în mai multe oraşe din ţară şi a prezentat imagini de la manifestaţiile de stradă.

...altele au tăcut mâlc

- B1 TV

Acest post nu a considerat că moartea poliţistului Bogdan Gigină este un subiect care să merite tratat pe larg. La B1 TV, mitingul de duminică a apărut la 15.08, după “primele reacţii ale ministrului Oprea”. Titlul ştirii a fost “Protest la Universitate după moartea poliţistului de la Rutieră“. Nici un cuvânt despre demisia lui Oprea, cerută de manifestanţi.

- Antena 3

Peste 1.000 de bucureșteni i-au cerut duminică lui Oprea demisia în stradă
Peste 1.000 de bucureșteni i-au cerut duminică lui Oprea demisia în stradă

Cam tot un minut despre protestele de duminică a relatat şi Antena 3, cu mesajul: “miting împotriva tăcerii autorităţilor”. Antena 1 şi Antena 3 nu s-au obosit să trateze pe larg subiectul morţii poliţistului nici în zilele scurse de la accident. Când au amintit de tragedie, au dat vina pe gropi. Mircea Badea, în emisiunea “În gura presei”, a decretat că “groapa l-a omorât pe poliţist”, nu Gabriel Oprea. ”E o propagandă cretinoidă, abjectă. A murit un poliţist care îl însoţea pe Oprea? Oprea e de vină?! Nu, groapa e de vină”, a insistat Mircea Badea.

- Realitatea TV

Puţine informaţii în afara comunicatelor oficiale. Duminică seara, au avut invitat pe şeful unui sindicat al poliţiştilor care şi-a dat toată silinţa să-l ”spele” pe Gabriel Oprea, fapt ce a atras proteste pe Internet din partea multor poliţişti.

- România TV

Dacă ar fi să ne luăm după acest post, am crede că accidentul nici nu s-a întâmplat. Mai lipseau să relateze vreo faptă de vitejie a ministrului Oprea.

Credeaţi că a dispărut cultul personalităţii?

Un inspector de poliţie i-a dedicat, pe vremea când Oprea era premier interimar, un editorial elogios. În numărul apărut în luna iunie al publicaţiei “Migraţia şi azilul”, editată de MAI, Şeful Inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Nelu Pop, i-a dedicat o adevărată odă lui Gabriel Oprea, care l-ar fi făcut invidios chiar şi pe Nicolae Ceauşescu. 

“Reverberaţia noastră românească şi exprimarea publică a bucuriei Zilei Drapelului a primit conotaţii înalte prin participarea inimoasă-demnă-bărbătească şi însufleţirea întregii festivităţi de către ministrul nostru, comandantul nostru, Prim-Ministrul interimar domnul GABRIEL OPREA. Trăiesc sentimente de mare respect şi aprecieri, alături de ceilalţi colegi ai noştri din minister, faţă de OMUL MINISTRU şi MINISTRUL OM – din fruntea Internelor.

Noi trăim în prezent vremuri normale, de apreciere a oamenilor din partea domniei sale, de acordare a tuturor drepturilor conferite de Lege, de creare a condiţiilor normale de muncă.De mult aşteptam ziua în care un şef al nostru să îşi aprecieze oamenii, nu numai după rezultatele privind statisticile poliţieneşti. De mult aşteptam un om care să ne adune într-o echipă, să facă armonie, să ţină la oameni, să-i determine, să le ajute familiile celor căzuţi la datorie... De mult aşteptam… Şi Dumnezeu l-a adus la noi, la Interne, pe domnul GABRIEL OPREA – MINISTRUL OM!Şi poliţiştii, ca şi alte categorii profesionale, sunt oameni înainte de toate, şi la ei trebuie să fie loc de a-şi putea exprima şi trăi sentimentele de patriotism, de iubire faţă de neam şi ţară, cu toată demnitatea.Vă mulţumim domnule GABRIEL OPREA, Viceprim-Ministru pentru Securitate Naţională – Ministrul Afacerilor Interne – Prim Ministru Interimar – pentru redarea deminităţii cadrelor MAI... Iar noi, poliţiştii, alături de celelalte cadre ale ministerului nostru, vă raportăm, domnule Prim Ministru Interimar şi vă spunem, ca oameni: ne bucurăm că, în sfârşit, avem un MINISTRU OM şi un OM MINISTRU.”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net