Marius Budăi, fostul ministrul al Muncii: ”Alocațiile nu vor fi majorate”
Alocațiile copiilor au aprins spiritele în rândul politicienilor. Imediat după ce s-a anunțat că președintele Klaus Iohannis a promulgat dublarea alocațiilor, fostul ministrul al Muncii, Marius Budăi, a declarant că alocațiile nu vor fi majorate.
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a reacționat după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.
„Și dacă ar vrea nu au cum. Am văzut acum circa 10 zile cum Guvernul Orban avea patru soluții cum să nu majoreze dublarea alocațiilor, din păcate, niciuna cum să le majoreze. Așa că alocațiile nu vor fi majorate, iar data de 1 iulie este un măr otrăvit ambalat frumos pentru că își doresc ca până atunci alegerile anticipate să fie deja realizate, să aibă loc și după aceea Dumnezeu cu mila”, a spus Budăi, la Antena3.
Premierul Ludovic Orban a spus de mai multe ori că nu sunt bani care să susțină dublarea alocațiilor. ”Vorbim despre 62 de miliarde de lei, adică 0,7% din PIB”, a precizat pentru Click! primul-ministru. Pe de altă parte, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat la adevarul live că probabil vor dubla alocațiile după rectificarea bugetară din vară.
Alocațiile vor fi majorate până la 600 de lei
Camera Deputaţilor a votat, în 18 decembrie, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani.
Cuantumul alocațiilor
- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
- 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Citește și: