Marți începe vaccinarea anti-Covid a adolescenților
Marți începe vaccinarea anti-Covid a adolescenților cu vârte între 12 și 15 ani, a anunțat azi premerul Florin Cîțu, care a fost prezent la inaugurarea Programului Naţional de Suport ”Din grijă pentru copii”.
Florin Cîțu, despre vaccinarea anti Covid a adolescenților
Începând de marți vor putea fi vaccinați anti-Covid și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, a anunțat, luni, premierul Florin Cîțu. Prezent la inaugurarea Programului Naţional de Suport ”Din grijă pentru copii” el adresat și un îndemn pentru părinți.
„Avem o campanie de vaccinare în derulare și de mâine putem să vaccinăm și adolescenții. Îi încurajez pe părinți să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor, dar trebuie să înțelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate ca să trecem pandemia. În această pandemie copiii au suferit foarte mult, au fost izolaţi şi a fost foarte greu să le explicăm de fiecare dată de ce. De aici a venit ideea acestui program”, a explicat premierul.
Ce este Programul Național de Suport „Din grijă pentru Copii”
Guvernul României lansează, luni, Programul Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19, numit "Din grijă pentru copii”. Scopul programului este să analizeze efectele pandemiei asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică. Programul va fi structurat pe două arii de intervenţie: inteligenţă emoţională - managementul emoţiilor şi siguranţa copiilor şi va fi coordonat de consilierul de stat din Cancelaria premierului, Mădălina Turza.
Adolescenții, vaccinați cu Pfizer
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat vineri autorizarea vaccinului Pfizer pentru copiii cu vârste de 12-15 ani. În acest context, Valeriu Gheorghiță a anunțat că vaccinarea în România a adolescenților va începe peste câteva zile. Schema de vaccinare este aceeași ca la adulți, două doze la interval de 21 de zile.
Te vaccinezi mâine? Primești bilet gratuit la teatru și muzeu
Toate persoanele care se vor vaccina anti-Covid la 1 iunie, la centrul de vaccinare drive-thru deschis de Primăria Capitalei în Piața Constituției, vor primi bilete gratuite la teatrele și muzeele din București, anunță, luni, Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook. Iată mesajul primarului:
"Dacă vă vaccinați pe 1 iunie, puteți merge apoi gratuit, împreună cu familia, la piese de teatru, puteți să vizitați muzee din București sau să vedeți spectacole de circ. Biletele gratuite se emit pentru instituțiile de cultură aflate în subordinea Primăriei Capitalei și sunt valabile până la finalul anului", a transmis Nicușor Dan.
CITEȘTE ȘI: Valeriu Gheorghiță, noi informații despre vaccinarea adolescenților și a copiilor între 12 și 16 ani