Mărturia unei bătrâne de 79 de ani a cărei casă va fi înghiţită de un lac steril în Apuseni: «Mă mut lângă vacă, dar nu plec de aici»
Pericol! Uriaşul iaz de steril de la Valea Şesei (Alba) creşte în fiecare an şi se apropie ameninţător de locuinţele oamenilor, care se încăpăţânează să reziste aici, lângă cel mai mare baraj industrial din România. Printre ei se numără şi tanti Varvara, care a trăit toată viaţa în satul Părău – Cărbunari.
În decursul ultimilor 30 de ani, mai bine de 1.000 de persoane au fost nevoite să plece din Geamăna şi din satele aflate la altitudine mai mare, cum este Părău-Cărbunari sau Vinţa, sub ameninţarea lacului de steril amenajat în zonă de compania minieră Cupru Min Abrud (Alba). De altfel, satul Geamăna nu mai există de mult, fiind acoperit integral de iazul de steril. Se mai poate observa, în mijlocul barajului, doar partea de sus a clopotniţei de la biserică, scrie adevarul.ro. În celelalte sate, oamenii au continuat să locuiască în casele lor, dar sterilul şi apa au urcat atât de mult, încât au acoperit multe alte construcţii ridicate de oameni cu trudă şi cu suferinţă.
Varvara Ţârău are 79 de ani i-a trăit întreaga viaţă în satul Părău-Cărbunari, afectat de barajul industrial. Casa femeii se află la câţiva metri de iazul care creşte în fiecare an. „Aici m-am născut, la Părău - Cărbunari. Aşa i-a spus la satul nostru. Aici am copilărit, m-am căsătorit, aici am mers la şcoală. Aici ne-am îngropat părinţii şi bunicii. Acum zac şi ei acolo, în steril”, istoriseşte femeia, rămasă văduvă de mai bine de 10 ani. În jurul barajului mai sunt cel puţin zece femei rămase văduve în ultimii ani. „Au fost mulţi locuitori aici. Era plin satul de oameni şi de copii. Am o casă foarte aproape de lac. Nu m-am interesat până acum, dar eu de aici nu plec”, spune tanti Varvara.
Bătrâna e hotărâtă ca, după ce iazul îi va inunda locuinţa, să se mute în grajdul în care ţine vaca. „Dacă ajunge apa la casă, mă mut lângă vacă. Eu nu merg la casa nimănui. Am muncit aici ca un sclav, până mi-am făcut casa. Am cărat pietre cu roaba. Am lucrat la lampă, fiindcă nu aveam curent. Am fost şapte copii la părinţi. Toţi au plecat. Eu am rămas aici, omul nimănui. Cel mai mult mă afectează singurătatea, care este ca o boală pe capul omului”, se plânge văduva din Apuseni.
La începutul anilor ‘80 au fost expropriate de statul român peste 300 de familii din Geamăna. În 1986, când a început deversarea sterilului, trăiau aici peste 1.000 de persoane. Acum, în căsuţele moţeşti, răsfirate în jurul lacului în care ajunge tulbureala de steril de la cariera de cupru, mai trăiesc mai puţin de 20 de suflete.
