Măsuri pentru protejarea farmaciștilor: doar 3 pacienți sunt primiți în farmacii

Ultima actualizare:

    Colegiul Farmaciștilor cere ca personalul să fie protejat cu măști Foto: Mediafax
Colegiul Farmaciștilor cere ca personalul să fie protejat cu măști Foto: Mediafax

Farmaciștii sunt și ei în linia întâi, la fel ca medicii și asistenții. Astfel că reprezentanții Colegiului Framaciștilor din București au cerut ca personalul să fie protejat prin mai multe măsuri luate de patroni. În primul rând, să nu mai fie primiți în interior mai mult de trei pacienți simultan.

Pe raza Capitalei se află cele mai multe farmacii, astfel că cei de la Colegiul Farmaciștilor din București (CFB) trag un semnal de alarmă.

Aceștia spun că angajații sunt expuși unui grad ridicat de contaminare, farmacia fiind un spațiu mic, închis.

”Solicităm Ministerului Sănătății de urgență emiterea unui ordin prin care să fie impus deținătorilor de farmacii un set minimal de măsuri obligatorii pentru reducerea expunerii farmaciștilor și asistenților la contaminarea cu COVID-19”, au transmis reprezentanții CFB.

Iată care sunt măsurile solicitate pentru protejarea farmaciștilor!

  • Montarea unor parapeți din plexiglas, sticlă sau alt material transparent între zona de acces a pacienților și zona de circulație a personalului farmaceutic, pentru a limita contactul cu secrețiile salivare și nazale produse prin tuse sau strănut;
  • Suplimentarea personalului de curățenie și dotarea acestuia cu echipament de protecție, cu scopul executării dezinfecției suprafețelor și obiectelor cu care intră în contact pacienții, din oră în oră, pe toată durata programului de lucru;
  • Montarea de rezervoare cu dezinfectant la intrarea în farmacie pentru pacienți și în depozitul farmaciei pentru personal;
  • Punerea la dispoziția farmaciștilor și asistenților de măști, mănuși de protecție, halate de unică folosință și pungi pentru acoperirea încălțărilor, care să fie schimbate de cel puțin trei ori pe durata programului de lucru;
  • Interzicerea accesului în farmacie a mai mult de trei pacienți în același timp, în special în zonele unde fluxul este ridicat;
  • Reducerea timpului de expunere al farmaciștilor prin diminuarea programului de lucru, cu excepția punctelor de lucru cu program non-stop.
  • Contaminarea farmaciștilor cu COVID-19 va duce la închiderea farmaciilor

”Atragem atenția că apariția contaminării în rândul farmaciștilor conduce la închiderea unităților deservite de aceștia și plasarea lor în carantină. Extinderea unei asemenea situații poate pune semnificativ în pericol aprovizionarea populației cu medicamente și materiale sanitare, ceea ce va duce la agravarea crizei. Împactul economic al închiderii farmaciilor asupra proprietarilor acestora va fi mult mai mare decât costurile necesare implementării măsurilor propuse”, a declarat medicul Simona Negriș, pereședitele CFB.

O parte dintre proprietarii de farmacii a introdus deja măsurile, astfel că oamenii stau la cozi afară.

Datele Institutului Național de Statistică arată că anul trecut, în România, erau 17.800 de farmaciști, cu 650 mai mulți față de 2018.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net