McDonald’s a primit amendă pentru reclama mincinoasă la cartofi prăjiţi
Reprezentanţii McDonald’s au fost sancţionaţi de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) pentru reclama mincinoasă care induce în eroare consumatorii.
După spotul publicitar în care reprezentanţii companiei sugerau că produsul "cartofi prăjiţi" este sută la sută natural, reprezentanţii OPC au sancţionat lanţul de produse fast-food cu suma de 10.000 de lei pentru practici comerciale incorecte.
"Urmare unui control desfăşurat de comisarii Autorităţii în reţeaua de restaurante Mc Donald's asupra originii şi calităţii cartofilor prăjiţi a rezultat faptul că produsul cartofi prăjiţi provine din tratarea termică a produsului cartofi congelaţi, materie primă a cărui listă a ingredientelor conţine următoarele: cartofi, ulei vegetal, dextroză, stabilizator - difosfat de sodiu", se arată într-un comunicat remis astăzi de ANPC.
Autoritatea spune că sintagma "aduc aminte de bunici" induce consumatorului ideea falsă de reîntoarcere la calitatea de odinioară, de produs fabricat după metode artizanale, deşi, în realitate, produsul este industrial.
Citeşte şi: