Medic, agresat de rudele unei paciente pe care o resuscita
Un medic cardiolog de la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin a fost agresat de rudele unei paciente de 85 de ani pe care o resuscita, în urma unui stop cardiorespirator. Potrivit Mediafax, în alercație a fost lovit și un polițist aflat în timpul liber, care a intervenit pentru aplanarea conflictului.
Pacienta, în vârstă de 85 de ani, care avea probleme cardiace, a fost adusă, joi după-amiază, de rude la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Spre seară, starea bătrânei s-a agravat, aceasta intrând în stop cardiorespirator, astfel că a fost nevoie de intervenția medicului de gardă.
Potrivit managerului Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, Victor Maliborschi Marinescu, în timp ce medicul de gardă o resuscita pe pacientă, acesta a fost lovit peste față de către rudele femeii, care au intrat în salon.
”Am fost anunțat că pe Secția de Cardiologie a fost agresat un medic cardiolog care era de gardă de către mai mulți aparținători. Medicul încerca să resusciteze un pacient care era în stare gravă. În timpul resuscitării, doamna doctor a fost lovită. Ulterior, scandalul a fost dus până în secția de Terapie Intensivă unde a fost dusă pacienta. Practic resuscitarea s-a produs printre agresiunile aparținătorilor. Au intervenit polițiști și firma de pază. Cazul a fost preluat pentru soluționare de către organele de cercetare. Medicul a fost lovit peste față”, a declarat mangerul spitalului.
Pentru aplanarea altercației a intervenit o femeie, ofițer de poliție la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, aflată întâmplător la spital.
Potrivit cadrelor medicale, și polițista a fost lovită de către rudele pacientei.
”Este un risc cu care trăim în fiecare zi, mai ales din partea aparținătorilor care sunt agresivi. Medicul de gardă a fost agresat în momentul în care resuscita pacienta care era în cauză. Probabil că dânsul chiar voia să o omoare, din moment ce nu lăsa medicul să o resusciteze. Aparținătorii pacientei aflat în stare gravă care fusese internată în jurul orei 15.00, în momentul în care s-a agravat și a trebuit resuscitată, aparținătorii au fost foarte agresivi, au agresat inclusiv o persoană care era ofițer de poliție și întâmplător venise în secție, urmare a cărui fapt, au fost chemate organele abilitate”, a declarat prim-vicepreședintele Sanitas Mehedinți, Virgil Grigorescu, care este și asistent șef la Secția de Cardiologie a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin.
La unitatea medicală au ajuns mai multe echipaje de jandarmi și de poliție, dar și angajații firmei de pază cu care spitalul are contract.
Patru persoane, două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 54 de ani, au fost ridicate de oamenii legii și duse la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru lovire și alte violențe, dar și pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
În prezent, pacienta de 85 de ani este internată la Secția de Terapie Intensivă a spitalului.