Medic reţinut după ce a sechestrat şi agresat în cabinet două persoane

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

O doctoriţă din Argeş a fost reţinută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, pentru că a sechestrat în cabinet două persoane pe care, mai apoi, le-a şi agresat.. În cursul zilei de astăzi va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au desfăşurat cercetăriîntr-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violenţe şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, şi au reţinut o femeie de 65 de ani, din Piteşti.   "Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, cea în cauză nu s-ar fi înţeles cu pacienta în privinţa onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoţea, în saăa de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic", precizează IPJ Argeş.

Află mai multe informații pe adevărul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto istock jpg
politie olanda 20473000 jpg
centura adobestock jpg
Design fără titlu (6) png
hartie igienica jpg
copac plantat gradina curte pom istock jpg
luna roz istock jpg
Plajă la Eforie Nord FOTO Shutterstock
image
image