Medicul-refugiat vine la serviciu cu autostopul

Medicul-refugiat vine la serviciu cu autostopul

Ultima actualizare:

    N. M. a venit  în România, în urmă cu şase ani, cu bursă de studiu la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
N. M. a venit în România, în urmă cu şase ani, cu bursă de studiu la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

A plecat departe de casă cu bursă de studii și spune că nu vrea să se mai întoarcă în țara natală din cauza războiului. Și-a făcut un rost aici, în România, unde a cerut azil politic. E vorba de un tânăr de 26 de ani, din Afganistan, care a terminat Facultatea de Medicină și lucrează la Spitalul Județean din Baia Mare.

Zilnic, face naveta 30 km, de la Șomcuta Mare, unde e cazat la Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil, până la Baia Mare.  

„Mi-am dorit să rămân aici legal şi să-mi continui studiile. Dacă aş fi putut obţine procedura pentru studii în continuare ar fi fost o opţiune mai bună şi m-ar fi ajutat încă câţiva ani. Dar nu am reuşit şi altceva nu mi-a venit în minte decât să solicit azil”, a povestit tânărul, pentru adevarul.ro.

Afganul spune că s-a integrat foarte bine în colectivul de la spital, dar că a trecut și prin situații grele uneori. El mărturisește că a fost strigat „terorist” sau „Bin Laden”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
167724206 2453627974782950 4506444149615552516 n jpg
Fum Sintesti captura video FB Asociatia civica Iar miroase png
rosii freepik1 jpeg
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
accident (2) jpg
aeroport (1) jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
image
image