Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Prognoza pentru Bucureşti

Ultima actualizare:

    Foto Pixabay.com
Foto Pixabay.com

Meteorologii anunţă precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ, şi polei în cea mai mare parte a ţării începând de duminică şi până miercuri. De asemenea, sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali se vor afla sub cod galben de ninsori începând de duminică după-amiază până luni la ora 14:00.

Începând de duminică, de la ora 10:00 şi până miercuri la aceeaşi oră sunt aşteptate precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ şi polei.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantităţi, local de peste 15...30 l/mp.

Temporar va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent, iar în sudul Câmpiei Române, Bărăgan şi Dobrogea vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi se va forma polei.

În a doua parte a săptămânii viitoare, vremea va deveni mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, iar local şi temporar va mai ninge.

Duminică, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru intervalul10 ianuarie, ora 18:00 – 11 ianuarie, ora 14:00, fenomenele vizate fiind ninsori abundente, strat de zăpadă consistent şi intensificări ale vântului.

În cursul nopţii de duminică spre luni (10/11 ianuarie), însudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în Munţii Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, iar în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) mai ales în Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură vor predomina ninsorile, moderate şi însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăşi local 10...20 cm şi izolat 30...40 cm.

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...55 km/h în regiunile sudice şi de 60...70 km/h în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, temporar viscolind ninsoarea.

PROGNOZA PENTRU BUCUREŞTI

În Bucureşti, până luni la ora 14:00, cerul va fi noros iar în cursul nopţii de duminică spre luni (10/11 ianuarie) şi în prima parte a zilei de luni (11 ianuarie) vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8...15 cm şi posibil peste 15...20 cm. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări, cu viteze în general de 35...45 km/h.

Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

De luni, de la ora 14:00, şi până miercuri, la ora 10:00, înnorările vor persista şi temporar va mai ninge, dar vor fi şi intervale cu lapoviţă şi ploaie şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de 30....40 km/h).

Vor fi maxime în jur de 1 grad şi minime de -2...0 grade.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net