Meteorologii avertizează: vânt puternic și polei, în următoarele ore

Ultima actualizare:

    Până miercuri, vremea ne va da bătăi de cap
Până miercuri, vremea ne va da bătăi de cap

Situaţia meteo rămâne complicată în următoarele ore, cu viteze ale vântului de până la 80 km/oră şi temperaturi scăzute care pot cauza polei marţi după-amiază, potrivit ANM. De miercuri, va fi un regim de iarnă normal, cu precipitaţii slabe şi temperaturi uşor pozitive pe timpul zilei, adaugă meteorologii, citați de Mediafax.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a precizat, în comandamentul de iarnă de la Guvern, că după expirarea codului galben mai pot fi emise atenţionări, dar numai punctual, pentru anumite zone şi perioade scurte, nu la nivel naţional.

Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării se află, de duminică seară, sub avertizare cod galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de luni după-amiază până marţi seară, avertizarea se va extinde pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe, unde va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de duminică, ora 22.00, până luni, la ora 14.00, sunt sub avertizare cod galben judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Pentru noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni au fost anunţate antrior precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40-50 de kilometri pe oră, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70-80 de kilometri pe oră.

În Bucureşti, care în acest interval nu a fost sub avertizare cod galben, precipitaţiile sunt slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30-40 de kilometri pe oră, potrivit ANM.

Începând de luni, ora 14.00, şi până marţi, la ora 22.00, avertizarea cod galben se va extinde şi va cuprinde atât cele zece judeţe, cât şi Bucureştiul şi alte 17 judeţe, respectiv Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj, în aceste zone fiind anunţate ninsori şi intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 centimetri. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 de kilometri pe oră, iar local şi temporar, zăpada va fi viscolită, se arată în a doua avertizare transmisă de ANM.

Meteorologii au precizat că, pe arii restrânse, în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net