Metroul blestemat! Iar s-a amânat inaugurarea Magistralei 5

Ultima actualizare:

    Magistrala 5 ar fi trebuit să fie gata în trei aniFoto: Click!
Magistrala 5 ar fi trebuit să fie gata în trei aniFoto: Click!

Vom circula cu metroul până în cartierul Drumul Taberei la sfântu așteaptă. Promisiunea că în 2018 vor fi terminate lucrările nu mai stă în picioare. Simens a contestat în instanță faptul că a fost descalificată, astfel că ultima fază a proiectului, cea de automatizare a căii de rulare, nu poate fi începută.

De șapte ani se chinuie să facă zece stații de metrou. În 2011 au început lucrările la Magistrala 5 Eroilor- Râul Doamnei, iar primul termen de finalizarea fost 2015.

După care au urmat întârzieri de la an la an, din lipsă de bani. Și se pare că nu avem noroc nici anul acesta.

Dacă în 2017, autoritățile anunțaseră că la finele lui 2018 vom circula cu siguranță prin subteran spre Drumul Taberei, acum se așteaptă o nouă amânare.

Compania Simens a contestat în instanță faptul că a fost descalificată în faza tehnică pentru oferta de automatizare a traficului, în favoarea Alstom, astfel că până nu se dă o decizie judecătorească definitivă lucrările nu pot fi începute.


    În 2016, bucureștenii au putut vizita o parte din șantierul Magistralei 5
În 2016, bucureștenii au putut vizita o parte din șantierul Magistralei 5

Potrivit economica.net, nemții doresc să reintre în cursă împotriva Alstom. În joc sunt puși 121 milioane de lei.

OLAF a intrat pe fir

Și nu este singura problemă pe care o întâmpină Metrorex! Inspectorii Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) au dubii că banii europeni nu au fost folosiți tocmai corect și au cerut mai multe documente justificative.

Și asta pentru că devizul proiectului Magistralei 5 este de 3,2 miliarde de lei, în timp ce investiția se ridică la 2,65 miliarde de lei.

Reprezentanţii Metrorex susţin că proiectul a tot fost verificat de organismele de control și că nu au fost găsite nereguli.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net