"Micul Hercule" s-a apucat de box
Giualiano Stroe (13 ani), băieţelul cu muşchi care a uluit o lume întreagă cu antrenamentele fizice pe care le face, a ajuns de nerecunoscut. Puştiul şi-a găsit, recent, o nouă pasiune: boxul!
Un copil fără copilărie. Aşa a fost catalogat Giuliano Stroe, supranumit ”micul Hercule”, când s-a aflat despre exerciţiile fizice pe care le făcea din 2009, încă de la vârsta de 4 ani, la iniţiativa tatălui său. Anii au trecut, iar băiatul, acum în vârstă de 13 ani, şi-a îmbunătăţit tehnicile, deşi foarte mulţi au considerat că sunt exerciţii total nepotrivite pentru un copil. Micul Hercule este la fel de sportiv şi acum, s-a înălţat foarte mult, iar antrenamentele nu i-au afectat creşterea, aşa cum ar fi crezut unii. Şi fratele lui mai mic, Claudio, se antrenează cot la cot cu vedeta casei. Cei doi puşti şi-au descoperit recent o nouă pasiune: boxul! Şi îl practică nu doar acasă, în aer liber, ci şi într-o sală specială, cu antrenor care le supraveghează luptele. Tatăl lor este în permanenţă alături de ei şi le înregistrează fiecare mişcare pentru a le arăta miilor de fani care îi urmăresc pe internet. În ”jocul” lor se mai bagă din când în când şi sora mai mică a băieţilor, care pare să fie la fel de pasionată de box. Practic, toată familia Stroe face sport, doar că ţinta lor, de multe ori, este să-şi depăşească limitele.
În 2013, un exerciţiu efectuat de Giuliano a atras şi atenţia autorităţilor. S-a deschis o anchetă de către Protecţia Copilului din Olt, acolo unde locuiesc, asta după ce tatăl băiatului a publicat pe internet un filmuleţ în care ”micul Hercule” şi fratele său, Claudio, apăreau cu lanţuri înfăşurate de gât, trăgând după ei un câine, legat cu acelaşi lanţ. Au scăpat însă cu o avertizare din partea autorităţilor.
Click! spune
Micul Hercule (dreapta) a adunat un adevărat palmares de recorduri. La vârsta de 5 ani a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai puternic copil din lume.